APMC face primii pași în dezvoltarea Molurilor III S și IV S din Portul Constanța

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA a făcut primul pas în dezvoltarea unui proiect de anvergură, unic după 1990, inițiind demersurile în vederea lansării procedurii pentru selectarea proiectantului care va realiza studiul de fezabilitate pentru realizarea lucrărilor de infrastructură, căi de acces și utilități în vederea dezvoltării de terminale specializate în Portul Constanța Sud – Molurile III S și IV S.

Potrivit APMC, dezvoltarea molurilor III S și IV S va deschide noi oportunități pentru porturile maritime românești, proiectul având un impact economic important, însemnând extinderea Portului Constanța, noi suprafețe unde se vor dezvolta terminale specializate și centre logistice și de producție. Proiectul va fi finanțat din fonduri europene, valoarea acestuia fiind estimată la 500 milioane euro, iar execuția lucrărilor va dura 4 ani.

„Realizarea celor două moluri în zona de sud a Portului Constanța înseamnă câștigarea din mare a noi suprafețe de teren, dezvoltarea a 11 dane de mare adâncime unde vor putea acosta nave de mare tonaj, 70 ha de platformă de operare și 36 ha de zone logistice. În configurația propusă se vor obține, în Mol III S, 45 ha platforme de operare, 11 ha de zonă logistică, 7 dane de mare adâncime, de până la 16,5m. În Mol IV S se vor dezvolta 4 dane de mare adâncime, aproximativ 25 ha platforme de operare și 15 ha de zonă logistică. Realizarea acestui obiectiv de investiții va conduce la creșterea capacității de transport maritim de mărfuri si implicit la creșterea volumului schimburilor comerciale. În același timp, prin dezvoltarea infrastructurii portului și demararea unor lucrări de asemenea impact se vor crea noi locuri de muncă. Extinderea Portului Constanța prin crearea unor dane de mare adâncime și terminale suplimentare de operare, obiectiv inclus în Master Planul de Transport, va deveni un important punct de atracție pentru investitori, mai ales având în vedere oportunitatea dezvoltării unor noi linii comerciale de navigație”, au precizat reprezentanții APMC.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *