Antoniadis respectă tradiția: Comunitatea elenă din Constanța demarează acțiunea caritabilă „Crăciun 2020”

Comunitatea elenă Elpis Constanța organizează an de an – fie că vorbim de Crăciun sau de Paște – acțiuni caritabile în județ. În ciuda pandemiei, președintele comunității, Anton Traian Antoniadis, a anunțat că acțiunea se va desfășura și anul acesta, cu mențiunea că nu se vor mai accepta donații de îmbrăcăminte.

Am luat hotărârea să continuăm acțiunea de caritate pe care o facem la fiecare Crăciun. Dată fiind însă această pandemie, de aceasta dată nu vom dona îmbrăcăminte de nici un fel, vrem să-i protejăm pe cei pe care-i ajutăm, și pe noi de asemenea. De aceea, ajutorul va fi acordat numai sub formă de alimente neperisabile, și tot de această dată, nu vom mai dona către familii și ne vom duce la instituții specializate în îngrijirea celor în nevoi. Tot din cauza pandemiei, am hotărât ca cei ce vor să doneze sume de bani, să o facă direct în cont, pentru a evita și posibila infectare la mânuirea banilor fizici. Pentru firmele ce vor să fie aproape și să facă donații, vom trimite și contract de donație pentru că din impozitul pe profit datorat se pot dona/redirecționa 20% pentru ONG-uri, deci perfect legal”, a transmis joi seară Antoniadis.

Cine dorește să se alăture campaniei de ajutorare, poate contribui financiar în următorul cont:

Comunitatea Elenă Elpis Constanța

Banca: Credit Agricole Constanța

Cont : RO54BSEA0030000000334369

Pentru acțiunea Crăciun 2020

În cazul societăților comerciale, acestea îl pot contacta direct pe Antoniadis, sau comunitatea elenă din Constanța, la numărul de telefon 0241 619 944.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *