Spread the love

Deputații PSD și ai PRO România au inițiat moțiunea simplă intitulată „Pas cu Pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată”, împotriva ministrului Educației, Monica Anisie. Dezbaterile au avut loc luni, 25 mai, iar votul din Camera Deputaților a avut loc astăzi.

Cei 93 de parlamentari ai PSD și PRO România îi reproșează ministrului, printre altele, faptul că „nu au fost comunicate nici până acum variantele de metodologii pentru examenele din anii terminali, scenariile și măsurile avute în vedere de minister, procedurile pentru concursurile de titularizare și definitivat, posibile scenarii pentru încheierea anului școlar, nu a fost elaborată o procedură de lucru la domiciliu pentru cadrele didactice, nu a existat nici un fel de coerență cu privire la stabilirea unui calendar pentru începutul de an școlar, nici pentru grădinițe și nici pentru școli” ș.a.m.d.

Textul moțiunii este disponibil integral AICI!

Anisie a fost prezentă luni în Parlament și și-a apărat mandatul, având o mulțime de acuzații la adresa PSD.

„Sunt de acord, că școala românească nu este o școală care să ajute copilul sau tânărul, sunt ministru de aproape șapte luni. Aș fi putut eu să rezolv în șapte luni ce nu au reușit miniștrii dvs în toți acești ani de mandat? Nu trebuie să îmi răspundeți, apreciez dacă vă răspundeți singuri în tăcere. (…) Câți dintre dumneavoastră ați fi putut face atât cât am relizat eu într-un timp atât de scurt? Vorbind despre școala de acasă, dumneavoastră o numit circ și haos. Independent de voința noastră învatamantul onine e alternativa pe care o putem avea în aceste vremuri. De ce oare școala româneasca nu a fost pregatită pentru școala online? Vă garantez că altele ar fi fost premizele dacă fiecare elev din România ar fi dispus de o tabletă. Guvernul a alocat 150 de milioane de lei pentru achiziționarea de dispozitive electronice. De atâtea ori ați vorbit despre acești copii din mediile dezavantajate. Unde sunt faptele din guvernările dumneavoastră? Vă răspund – nicăieri. Altfel nu eram astăzi aici, în această situație”, a spus Anisie.

La votul de miercuri din Camera Deputaților, ministrul Monica Anisie a fost sancționat cu 172 de voturi pentru, 90 împotrivă și 47 de abțineri.

Spre deosebire de moțiunea de cenzură care duce la căderea Guvernului, moțiunea simplă are ca efect doar adresarea unui avertisment politic cu scopul de a remedia o situație eronată fără a creea de partea Guvernului obligația de a o respecta.

Până în prezent au mai fost depuse trei moțiuni simple, împotriva lui Marcel Vela (Afaceri Interne), Florin Cîțu (Finanțe Publice) și Adrian Oros (Agricultură), toate fiind adoptate.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *