Anca Dragu vrea TĂIEREA pensiilor speciale ale parlamentarilor şi primarilor: „Sper să se întâmple în sesiunea asta”

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat, vineri, că pensiile parlamentarilor şi primarilor vor fi tăiate în acest an, posibil chiar în actuala sesiune, existând „voinţă politică” în acest sens.

Acum un an, USR a depus un proiect de lege pentru a tăia pensiile primarilor. Acesta se află într-un sertar la Comisia de Administraţie. Colegii mei care au fost parlamentari legislatura trecută nu au găsit o voinţă politică în acest sens. Lipsa voinţei politice este evidentă când ne uităm la mai multe încercări de a tăia aceste pensii (n.r. speciale), dar care au fost făcute astfel încât să nu treacă. Noi venim cu această voinţă politică. Nu este un proces care să se întâmple peste noapte, este un proces complex şi trebuie să avem toate argumentele de partea noastră, dar cu siguranţă rapid se pot tăia pensiile parlamentarilor şi primarilor. Aceste două categorii pot fi tăiate rapid şi fără probleme. Anul acesta, în această sesiune chiar, sper să se întâmple acest lucru”, a spus, Dragu.

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, anunţă că nu sunt „sporuri incorecte” în instituţie, fiind acordate doar patru sporuri, însă unul dintre ele este cel de antenă, primit de toţi cei 700 de funcţionari.

„La Senat nu am găsit sporuri incorecte. De fapt, sunt doar vreo 4 sporuri – de condiţii de muncă, de antenă, sporul de noapte, sporul de doctorat. În total am numărat ca 8-9% din totalul anvelopei salariale reprezintă sporuri, este un procent foarte decent”, a declarat, vineri, Anca Dragu.

Aceasta a precizat că sporul de antenă este primit de toţi cei 700 de salariaţi de la Senat. Întrebată dacă i se pare corect acest spor, Dragu a afirmat: „Cred că fiecare în ziua de astăzi ne desfăşurăm activitatea în apropierea unor antene şi avem un telefon mobil. Personal nu sunt adepta sporurilor, salariul trebuie să reflecte gradul de încărcare a muncii şi condiţiile dificile”. În plus, Dragu a precizat că „vreo 17 persoane au spor de doctorat”. „Este un spor destul de bizar”, a mai afirmat Dragu. Preşedintele senatului a mai precizat că trebuie analizate legile prin care sunt acordate sporurile şi „luată o decizie”. „Cred că putem să ne auzim într-o lună de zile să vedem care este situaţia sporurilor şi ce trebuie făcut acolo”, a mai afirmat Dragu.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *