Anca Dragu (Senat): „Avem o propunere legislativă care vizează DEPOLITIZAREA în educaţie”

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat sâmbătă, la Zalău, că există o propunere legislativă prin care numirile directorilor de şcoli, până la organizarea concursurilor, să nu mai fie făcute de către inspectoratele şcolare, ci de consiliile profesorale.

La nivel parlamentar, avem în Senat o propunere legislativă care vizează depolitizarea în educaţie, mai exact, la vacantarea funcţiilor de director, să nu se mai facă numiri de la inspectoratele judeţene, numiri cu iz politic. Aceste numiri, până la organizarea şi definitivarea concursurilor, să se facă la nivelul şcolii, de către consiliul profesoral, pentru că în felul acesta se pune totuşi preţ pe calitatea profesorului, pe calităţile manageriale. Acesta este un pas considerăm noi foarte important pentru a elimina politizarea excesivă, politizarea în educaţie şi este deja pe circuit, este un proiect lansat de colegii de la Senat, săptămâna aceasta chiar“, a precizat Anca Dragu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Preşedintele Senatului s-a aflat sâmbătă într-o vizită în judeţul Sălaj, în prima parte a zilei având întâlniri cu prefectul judeţului, Dari Toma, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Dinu Iancu Sălăjanu, pentru ca mai apoi să participe la inaugurarea birourilor europarlamentarului Dacian Cioloş şi deputatului Alin Prunean. Cu acest prilej, a făcut o gafă și a vorbit despre județul Zalău. Anca Dragu a mai fost însoţită în vizita de la Zalău de Oana Ursache – secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Sergiu Hossu – şef al Cancelariei prim-ministrului Florin Cîţu şi Irina Alexe, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *