Analiză: 2020, un an greu pentru UE. 2021: Diviziune și discursuri populiste. Balanța relațiilor cu SUA și China

Europenii au trecut printr-un an greu iar puțini sunt cei triști de încheierea lui 2020. Covid-19, Brexit și măcelul politic internațional din anul ce a trecut au lovit continuu continentul și au exacerbat tensiunile care au afectat Uniunea Europeană timp de ani de zile. Însă acele probleme nu vor dispărea în 2021, arată o analiză publicată de CNN. Fără pandemie, discuții interminabile cu Regatul Unit și un președinte american anti-UE precum Donald Trump, Bruxelles-ul ar putea în sfârșit să aibă loc pentru adresarea problemelor care au compromis multă vreme blocul comunitar. Însă acest lucru nu va fi ușor.

Într-o oarecare măsură, criza anului trecut a mascat o lipsă acută de unitate în UE. Având în vedere marile ambiții ale administrației europene din capitala Belgiei – de mai multă integrare și de a deveni o forță globală – UE se confruntă cu presiuni din cauza unor probleme de la aderare internă la respectarea statului de drept până la o strategie coordonată cu care să facă față Chinei. Rezolvarea problemelor de stat de drept este probabil cea mai urgentă pe care trebuie să o rezolve. După luni de negocieri grele, statele membre au căzut de acord asupra unui buget pe termen lung și a unui pachet de recuperare economică după impactul Covid, ambele însumând aproape 1,8 trilioane de euro. Națiunile care au fost cel mai mult afectate de pandemie au nevoie disperată de acele fonduri.

Două state membre au petrecut o mare parte din 2020 împotrivindu-se acordului asupra sumei: Ungaria și Polonia. Guvernele lui Viktor Orban și Mateusz Morawiecki au obiectat ca banii să fie condiționați de respectarea statului de drept, lucru care nu este surprinzător, având în vedere că ambele țări sunt investigate pentru încălcarea tratatelor europene. Acuzațiile față de cele două variază de la suprimarea celor care critică guvernul la subminarea independenței sistemului judiciar. În timpul crizei coronavirus, îngrijorări au fost și în privința folosirii măsurilor de urgență în numeroase națiuni UE – inclusiv Ungaria și Polonia – care afectează drepturile fundamentale ale cetățenilor. De multă vreme s-a speculat că Bruxelles-ul va încerca să lege bugetul UE de statul de drept ca mod de a aduce guvernele ce nu se conformează în linie cu restul. Din păcate, această încercare în timpul unei pandemii, cuplată cu recesiunea care a urmat, a întărit impactul dreptului de veto pe care fiecare stat membru îl are. În acest caz particular, intransigența Budapestei și Varșoviei au dus în cele din urmă la un compromis la Bruxelles în care ambele părți au cedat, ceea ce, în perspectivă, ar putea fi interpretat că UE și-a încălcat unul dintre cele mai importante principii.

Ungaria și Polonia ar putea fi cele mai extreme cazuri. Însă multe dintre națiuni au călcat strâmb în privința libertăților civile în ultimii ani. (…) Legarea directă a statului de drept la banii europeni nu este o idee rea în sine. (…) Însă dacă mai mult de o națiune împinge limitele prin afectarea drepturilor și subminarea judecătorilor, inevitabil vei vedea acele state că se vor sprijini una pe alta la nivelul UE, subminând întreaga chestiune”, spune Jakub Jaraczewski, responsabil juridic la organizația Democracy Reporting International.

Câteva voci influente de la Bruxelles au sugerat anterior aprobarea fondurilor de redresare fără Ungaria și Polonia, mergând mai departe în format de doar 25 de state, față de 27. Acea abordare însă ar fi avut riscul de a deschide o altă dezbatere încinsă în cadrul Uniunii: anume cât de unită ar trebuie să fie Uniunea de fapt.

Înainte de Brexit, nu doar Regatul Unit avea mișcări populiste care se agitau ca țara să părăsească UE. Patru ani mai târziu, partidele eurosceptice al Europei nu mai caută să iasă din bloc, acum ele dorind, în schimb, să-l cucerească.

Este clar că electoratul nostru nu caută momentan o ieșire din UE, așa că ținta noastră este de a construi destul sprijin eurosceptic cât să o conducă departe de dezastrul unității tot mai mari ce se întrevede. (…) UE este într-o criză continuă din 2010 și nu a rezolvat nicio problemă apărută din cauza crizelor, fie că este vorba de cea a Zonei Euro, migrația și acum Covid”, spune Gunnar Beck, membru al Parlamentului European din partea partidului german Alternativa pentru Germania (AfD). Beck crede că mișcarea europeană eurosceptică are potențialul de a crește, chiar dacă normalitatea este restaurată post-Brexit iar Joe Biden, un susținător al UE, îl înlocuiește pe Trump.

Anul 2021 va avea câteva oportunități să dovedească că politicianul are sau nu dreptate. Vor avea loc alegeri în câteva state membre, inclusiv Germania și Olanda – două nații influente în Bruxelles. Ambele țări au mișcări eurosceptice populiste. AfD este opoziția oficială din Germania, în vreme ce Geert Wilders din Olanda – un om deseori descris ca un Trump olandez – își va apăra poziția de lider al celui mai mare partid de opoziție. Temerea pentru eurofili nu este că aceste partide extreme vor intra la guvernare, ci că vor speria politicienii populari până la punctul în care vor împrumuta din retorica populistă, potrivit CNN. Acest lucru este exact ce s-a întâmplat în Regatul Unit, pe măsură ce Nigel Farage a pus presiune mai mare pe Conservatori până în punctul în care nu au mai avut de ales decât să convoace referendumul pentru Brexit. Această senzație nu este ceva nou în Olanda. Premierul în funcție Mark Rutte a provocat o controversă în timpul alegerilor din 2017 când a scris o scrisoare deschisă ce critica islamul și imigrația. În 2020, Rutte a criticat și planurile de cheltuieli ale UE, cerând ca banii să nu fie risipiți – o mișcare neobișnuită pentru un liberal european.

Trecerea lui Rutte către dreapta nu poate fi înțeleasă decât atunci când te uiți la cât de periculoasă este perspectiva ca Wilders să acapareze voturile lui. (…) Wilders este încă o mare forță. Mulți au estimat că va dispărea, însă este încă aici și este urmărit de foarte mulți”, afirmă Sarah De Lange de la departamentul de științe politice de la Universitatea din Amsterdam, pentru CNN.

Este un tipar care s-a repetat în multe alte state UE, inclusiv Franța, Germania, Cehia și Austria. Chiar și în înfrângerile electorale, populiștii pot revendica victorii politice.

Când populiștii cad, partidele populare văd o oportunitate de a aduna acele voturi și să controleze aripa de dreapta a propriilor partide. Când adoptă idei de extremă-dreapta, în cele din urmă, acest lucru trece la nivelul UE și schimbă dinamica la Bruxelles”, apreciază Catherine De Vries, profesor de științe politice la Universitatea Bocconi din Milan.

Președinția Trump a forțat Europa să se gândească serios la relația sa cu SUA. Faptul că cineva atât de doritor să fie o forță perturbatoare în Europa a ocupat Cabinetul celui mai important aliat al UE a fost în mod evident tulburător. Termenul vag definit de „autonomie strategică” a fost rostit în Bruxelles în ultimii ani. Pe scurt, este motivația Uniunii de a fi mai autonomă în domenii precum securitate, economie, lanțuri de furnizare și schimbări climatice, printre altele. În realitate, este o încercare vulnerabilă de a ieși ca una dintre cele mai mari trei puteri, alături de SUA și China, potrivit CNN.

Europenii nu-și fac iluzii că SUA va avea o abordare radical diferită față de China – Trump a schimbat permanent narațiunea în privința asta. (…) În vreme ce ei sunt ușurați că administrația de la Casa Albă va fi mai previzibilă în privința Chinei și doritoare să se coordoneze cu partenerii săi, vor rezista în continuare la a deveni așchia în războiul Beijing-Washington. (…) Multe state europene, în special Germania, exportă cantități uriașe către China și nu va dori să întrerupă acel flux de venituri”, a precizat, pentru CNN, Erik Brattberg, director al Programului European la fundația Carnegie Endowment for International Peace din Washington.

Va fi complicat pentru națiunile europene când Biden va cere ca firmele chinezești să fie interzise, sau când europenii vor trebui să vorbească împotriva abuzurilor de drepturi ale omului. Într-adevăr, intenția UE de a acționa independent de SUA a fost bătută în cuie săptămâna aceasta, când liderii blocului comunitar au semnat un acord de investiții cu China care ar fi de neînchipuit pentru orice președinte american. Dacă nu era de ajuns o politică comună în diplomație, motivația de la Bruxelles pentru o politică comună de apărare probabil va provoca diviziuni și mai mari. Nu este un secret că președintele francez Emmanuel Macron va dori să vadă un control mai mare al Europei asupra propriei securități. De asemenea, nu este un secret că guvernele Germaniei, Olandei, Portugaliei și a multor altor state sunt profund incomodate de perspectiva construirii unor capacități militare uriașe de-a lungul continentului.

Pe scurt, multe națiuni europene sunt chiar fericite că securitatea lor este subvenționată de NATO și SUA, în vreme ce au relații economice profunde cu China și Rusia. Iar, așa cum Bruxelles-ului i-a fost greu până acum în aceste discuții, este foarte dificil să negociezi cu cei care au devenit obișnuiți să facă ce vor fără consecințe, conchide analiza CNN.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *