Site icon TOMIS NEWS

„Analfabeții nu pot învăța pe alții alfabetul”. Călin Georgescu, apel la mobilizare generală pe 1 august: „Înainte de a face reformă economică, e nevoie de reformă morală în țară!”

calin georgescu 7

Călin Georgescu a lansat miercuri un apel către întreaga națiune, la ieșirea de la sediul IPJ Ilfov, unde a fost convocat pentru audieri. Georgescu a subliniat că, înainte de orice reformă economică, România are nevoie de o reformă morală profundă, amintind de tragedia din județul Suceava, unde inundațiile au făcut deja 3 victime, au distrus 40 de case și au afectat peste 2.500 de oameni.

„Înainte de a face reformă economică, e nevoie de reformă morală în țară. Și, pentru că e vorba de reformă morală, foarte puține lucruri s-au întâmplat la dezastrul din județul Suceava, unde sunt deja 3 morți, 40 de case distruse, peste 2.500 de oameni afectați. Fac un apel la întreaga națiune română ca pe 1 august – mobilizare generală, să fim acolo, să ne ajutăm frați pentru frați și români pentru români. Voi fi acolo personal vineri dimineață, la Broșteni. Nu se poate să lăsăm la necaz, acolo se vede credința adevărată, oameni lăsați de izbeliște”, a declarat Georgescu.

„Cauza – când s-au defrișat munți de păduri, am defrișat suveranitatea țării și am pus în pericol viața unor oameni. Toată clasa politică și-a văzut doar propriul interes, nu și pe cel românesc. Pe această notă, cuvântul onoare este extrem de important. Ce poți să mai spui despre el, dacă dezonoarea stă la masă cu regele astăzi? De aceea cer tuturor să fim cu frică de Dumnezeu și puternici în credință, iar credința se demonstrează prin fapte. Apelez la tot poporul român ca vineri să fim prezenți să ne apărăm națiunea română prin fapte să ne apărăm frații de la Broșteni și din județul Suceava“, a transmis Georgescu.

Călin Georgescu a fost din nou convocat la Poliție, miercuri dimineață, în cadrul controlului judiciar pe care îl are de aproape jumătate de an. La ieșirea din sediul Poliției, acesta a făcut o serie de declarații, primele după scandalul iscat în Guvern, culminat cu demisia vice-premierului Dragoș Anastasiu.

În timp ce Georgescu este anchetat, susținătorii săi acuză că „corupții și șpăgarii ocupă funcții înalte în stat fără să fie cercetați”. Zeci de persoane s-au adunat în fața sediului IPJ Ilfov, unde l-au întâmpinat cu flori, icoane și cărțile scrise de acesta. „În România se vede că nu se mai fură cu sacul, se fură cu legea. E o țară unde le este permis orice celor necinstiți. Puterea nelegitimă astăzi instalată, bazată pe hoție și fals, a instalat la conducerea țării pseudocultura. Analfabeții nu pot învăța pe alții alfabetul. Asta este cert, este imposibil. Cea mai mare bogăție a țării este dată de oameni și de educație. Așa cum se vede în învățământ, la pensionari și nu numai, îm cultură, sunt probleme grave. Așa-zisa eficientizare a învățământului umilește zeci de mii de profesori care sunt prezentați ca un fel de furaj pentru profit”, a spus Călin Georgescu.

„Le spun acestor pseudoculți de la conducerea țării că școala nu este un SRL, învățământul nu e o afacere, ci o garanție pentru regenerarea intelectuală a țării. Ea nu se află în parametrii contabili ai hoției bugetare. Pe actuala condiție, noi ne furăm viitorul distrugând educația. Cultura este distrusă sistematic”, a mai transmis Georgescu de pe treptele IPJ Ilfov.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version