AMENDAT de Poliția Locală Constanța pentru deșeurile din construcții abandonate

Chiar dacă legislația în vigoare și mai ales bunul simț spun că deșeurile, indiferent de care ar fi, nu se aruncă la întâmplare, ci se depozitează în spații special amenajate, polițiștii locali găsesc frecvent persoane cărora nu le pasă cât de mult rău fac mediului și, implicit, nouă tuturor. La fel s-a întâmplat zilele trecute, când polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Protecția Mediului s-au autosesizat, ca urmare a imaginilor apărute în spațiu public, cu privire la faptul că dintr-o dubă de culoare albă, marca Ford Tranzit, au fost descărcați mai mulți saci cu deșeuri provenite din construcții pe un teren viran situat în stațiunea Mamaia, pe malul lacului Siutghiol. Conducătorul auto responsabil a fost identificat și sancționat conform Legii nr. 211/2011, art.19, alin. 3, cu amendă de 3000 lei, acesta ridicând, totodată, și deșeurile abandonate.

sanctiuni moloz 3

Cu această ocazie, Primăria Municipiului Constanța amintește faptul că materialele provenite din construcții și desființări trebuie depuse în amplasamentul din incinta Portului Constanța – zona Poarta 9. Nicidecum aceste materiale nu se aruncă la întâmplare, la platformele de gunoi sau în modulele pentru colectare selectivă. Persoanele fizice sau juridice care au construit ori au demolat și trebuie să scape de resturile provenite din această activitate trebuie să achite o taxă de 3 lei/tonă sau fracție de tonă, care poate fi achitată numerar sau prin POS atât la ghișeele Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT), cât și la punctul de încasare situat în incinta Portului Constanța – Poarta 9, dar și prin ordin de plată în contul Primăriei Municipiului Constanța RO46TREZ23121360206XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanța, cod fiscal 4785631.

Persoanele care nu respectă aceste prevederi și sunt surprinse că aruncă astfel de materiale în alte locuri decât în cele special amenajate riscă sancțiuni contravenționale cuprinse între 3.000 și 6.000 lei pentru persoanele fizice și între 25.000 și 50.000 lei pentru persoanele juridice.

Facem apel la constănțenii care constată astfel de fenomene antisociale care ne afectează pe toți să apeleze cu încredere Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon: 0241.484.205-Dispecerat”, au precizat reprezentanții Poliției Locale.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *