Ambasadorul Rusiei, Vladimir Lipaev: „A venit timpul să înțelegem acest lucru: Moscova nu ia în nici un caz în considerare posibilitatea unui conflict armat cu România, decât dacă acesta ar fi provocat de către România însăși” – INTERVIU
În limbajul diplomatic și al relațiilor internaționale, se afirmă adesea că Rusia abordează politica externă asemenea unui joc de șah – strategic, calculat, cu o viziune pe termen lung, unde fiecare mișcare este analizată în contextul unui tablou mai larg. În contrast, Statele Unite ale Americii sunt percepute ca jucând poker, mizând pe intuiție, riscuri calculate și uneori pe elementul surpriză. Această diferență de mentalitate și strategie a modelat, de-a lungul timpului, dinamica marilor puteri pe scena globală. Astăzi, Rusia se prezintă ca un bastion al valorilor morale tradiționale, poziționându-se ca apărător al identității naționale și religioase, într-o lume pe care o percepe tot mai dezrădăcinată de vechile repere. Această atitudine nu este una nouă. După căderea Constantinopolului în 1453, Rusia s-a autodefinit drept moștenitoarea spirituală a Bizanțului, asumându-și rolul de „A Treia Romă” și protector al popoarelor ortodoxe – Serbia, Bulgaria, România, Grecia – consolidându-și astfel influența în spațiul est-european și balcanic.
În prezent, în discursul intern și extern al Federației Ruse, există convingerea că societatea contemporană se confruntă cu o criză a valorilor, că instituțiile statului sunt supuse unui proces de degradare, iar globalizarea acționează ca un factor de erodare a identităților naționale și a culturilor tradiționale. Rusia vede în acest context o oportunitate și, totodată, o datorie istorică de a se opune acestor tendințe, promovând un model alternativ de dezvoltare socială și politică, bazat pe suveranitate, conservatorism și respect față de valorile proprii. Pe plan internațional, politica externă a Rusiei reflectă această paradigmă. Moscova urmărește să-și reafirme statutul de putere globală, să-și protejeze sferele de influență tradiționale și să dezvolte parteneriate strategice cu state care împărtășesc viziuni similare privind suveranitatea și multipolaritatea. Relația cu Occidentul rămâne tensionată, marcată de sancțiuni, competiție geopolitică și o retorică adesea antagonică. În același timp, Rusia cultivă relații privilegiate cu China, India, statele BRICS și diverse țări din Orientul Mijlociu, Africa și America Latină, încercând să construiască o ordine internațională alternativă celei dominate de valorile și instituțiile occidentale. În această ecuație complexă, România ocupă o poziție strategică la granița dintre Occident și spațiul de interes al Federației Ruse, ceea ce conferă relațiilor bilaterale o importanță aparte, atât din perspectivă regională, cât și globală. Înțelegerea acestei dinamici este esențială pentru orice demers diplomatic și jurnalistic care abordează subiectul relațiilor româno-ruse.
Într-un astfel de context politic foarte complicat, am abordat cadrul necesar pentru un dialog deschis cu Excelența Sa, Vladimir Lipaev, ambasadorul Federației Ruse în România, despre prioritățile, provocările și perspectivele relațiilor bilaterale, dar și despre viziunea Rusiei asupra evoluțiilor internaționale actuale. Am încercat să atingem puncte sensibile, iar starea conflictuală Rusia – Occident, de mai bine de trei ani, s-a resimțit. În ciuda bunăvoinței afișate, rușii au resentimente clare – nu înțeleg de ce nu se poate colabora economic, cum a fost cândva; de ce Rusia este acuzată de toate relele pământului și de ce este penalizată într-o lume în care ar trebui să domine pragmatismul. De asemenea, subiectul Ucraina rămâne o problemă internă, deși nu ne-a spus exact, pentru Lipaev lucrurile sunt evidente: rușii și ucrainenii sunt același popor, deci nu e treaba Occidentului, care – din perspectiva Moscovei – tot mută granițele politice de trei decenii în detrimentul unei Rusii care ar fi trebuit să fie parteneră și nu adversar. Cel puțin, asta e convingerea neclintită a Moscovei. Și nu e singura. Lipaev nu ne-a spus dacă Moscova nu mai crede în lacrimi, dar în mod cert, a subliniat în cadrul interviului pentru TOMIS NEWS faptul că… timpul lucrează în favoarea Rusiei:
REPORTER: Cunoaștem, din perspectiva Moscovei, evoluția relațiilor dintre Rusia și NATO în ultimul deceniu și principalele puncte de tensiune. Astăzi s-a ajuns la un conflict militar. Cum s-a ajuns la o asemenea încordare între cele două blocuri politice?
VLADIMIR LIPAEV: Tensiunea dintre Rusia și statele membre ale UE și NATO a apărut exclusiv din vina și la inițiativa acestora din urmă. Cauza este caracterul agresiv și hegemonist al acestor structuri, orientate spre expansiune și dominație economică, susținute de potențialul militar. Anume extinderea sistematică a NATO spre Est, realizată în pofida tuturor angajamentelor asumate după încheierea așa-numitului „Război Rece”, și sprijinul acordat de Occident loviturii de stat din Ucraina în 2014 au provocat actuala confruntare. Așa-zisul bloc militar „defensiv” s-a apropiat periculos de granițele Rusiei, iar toate preocupările și propunerile noastre privind formarea unui sistem de securitate colectivă au fost în mod demonstrativ ignorate. Nu voi spune nimic nou dacă afirm că, începând din antichitate, la baza tuturor conflictelor armate stă lupta pentru resurse – în primul rând energie și alimente. Însuși Iulius Cezar a purtat războaiele galice pentru a obține bogățiile forestiere – principala sursă de energie a acelei vremi, întrucât cea mai mare parte a pădurilor de pe teritoriul Peninsulei Italice fusese deja defrișată. Astăzi, Rusia este una dintre puținele țări de pe planetă care este complet autosuficientă din punct de vedere al resurselor. Și este important să subliniem că este vorbă despre păduri esențiale pentru supraviețuirea omenirii, soluri fertile și apă dulce (și nu doar despre gaz și petrol, cum cred mulți). Tocmai datorită acestor bogății naturale incalculabile, Rusia a devenit în mod repetat obiectul pretențiilor invadatorilor străini. Spre deosebire de Rusia, baza de resurse a Europei s-a redus de-a lungul timpului ca o „piele de șagrin”. În epoca cuceririlor coloniale, această lipsă era compensată prin exploatarea nemiloasă și jefuirea altor popoare. Totuși, astăzi această sursă de prosperitate pentru populația europeană se epuizează treptat. În consecință, Europa caută noi modalități de a domina piețele mondiale și de a păstra condițiile comerciale inechitabile. Pentru această, încearcă să își utilizeze superioritatea militară și tehnologică, care însă, în ultima vreme, este contestată cu succes de alte state. Atacul Europei unite sub conducerea lui Hitler asupra Uniunii Sovietice în 1941 a fost determinat exact de dorința de a obține resursele noastre naturale. După cum se știe, acea încercare a eșuat, însă din agenda politică a Occidentului colectiv această sarcină nu a fost înlăturată. „În Europa – a spus Ministrul nostru de Externe, Serghei Lavrov, în cadrul celei de-a XI-a ediții a forumului internațional «Lecturile Primakov» din 24 iunie 2025 – tendințele neonaziste și instinctele naziste nu au dispărut nicăieri.” Acest lucru este confirmat, inclusiv, de promovarea în posturi-cheie din statele UE a unor personaje legate direct, prin rudenie, de criminali naziști. După destrămarea URSS în 1991, s-a încercat din nou să fim transformați într-un apendice furnizor de materii prime, de această dată prin presiuni politice, ideologice și economice. În același timp, liderii europeni înțelegeau perfect că refacerea uniunii celor trei popoare slave răsăritene – Rusia, Ucraina și Belarus – va duce la apariția pe harta politică a lumii a unui centru de putere capabil să pună capăt definitiv ambițiilor lor neocoloniale. De aici vine ideea de a resuscita vechiul proiect austro-ungar de transformare a Ucrainei într-o anti-Rusia, scopul final fiind însușirea potențialului economic ucrainean construit fără vreo contribuție europeană. Acest proiect nu are la bază nimic pozitiv și se bazează exclusiv pe negare – negarea unității istorice, culturale, religioase și lingvistice a popoarelor noastre. Pentru realizarea deplină a acestor planuri rusofobe, îndreptate în egală măsură împotriva intereselor atât ale Rusiei, cât și ale Ucrainei, era necesar sprijin militar, și anume – implicarea Ucrainei în blocul NATO, astfel încât ideea reunificării (coșmarul birocraților de la Bruxelles) să nu mai apară niciodată în mintea celor din Moscova sau Kiev. În Europa mai există lideri cu bun simț care, înțelegând lipsa de resurse a economiilor lor, ar dori să mențină relații normale și reciproc avantajoase cu Rusia. În principiu, întreaga Europă ar putea urma această cale pragmatică – bogățiile Rusiei ajung pentru mai multe Europe, fără ca Rusia să sufere. Problema, însă, constă în faptul că elitele globaliste și liberale din Occident nu se percep în paradigma cooperării echitabile; ele nu și-au depășit încă vestigiile aroganței coloniale și continuă să pretindă dreptul de a dispune necontrolat de resursele altora. Aceasta explică furia pe care o provoacă la funcționarii de la Bruxelles politica independentă și suverană a Rusiei. Țara noastră nu permite să fie jefuită, ceea ce, din punctul de vedere al europenilor, este un păcat de neiertat. Asumându-și un rol principal în acordarea ajutorului militar și financiar Kievului, eurobirocrații își demonstrează hotărârea arogantă de a susține o confruntare pe termen lung cu Rusia. La rândul său, regimul de la Kiev, fiind o marionetă obedientă în mâinile sponsorilor occidentali, face tot posibilul pentru a torpila procesul de pace, folosind în acest scop orice mijloace, inclusiv atentate împotriva populației civile. Astfel, în prezent, anume statele UE și NATO sunt principalul obstacol în calea păcii și normalizării relațiilor internaționale.
REPORTER: În contextul recentelor evenimente geopolitice, cum vede Federația Rusă rolul României în cadrul alianței NATO și în relațiile cu Occidentul și care este punctul de vedere – onest și nu politic (am văzut cu toții mesajele emise de dna. Zaharova) – în privința Bucureștiului?
VLADIMIR LIPAEV: Aș dori să reamintesc că Maria Zaharova este Purtătoarea de cuvânt al MAE Rusiei și tot ceea ce spune reflectă poziția oficială a Rusiei. Nu există o altă poziție „onestă”, cum ați spus, care să difere de cea „politică”. Vedem că manipulatorii opiniei publice din Occident intră în isterie atunci când, ca răspuns la calomniile și minciunile lor, aud de la doamna Zaharova adevărul demascator, argumentat și extrem de neplăcut pentru ei – iar adevărul este cea mai mare frică pentru ei. De aici vin represiunile împotriva jurnaliștilor, cenzura în rețelele de socializare, interdicțiile asupra activității mass media incomode. Rolul real atribuit României în cadrul NATO nu este o taină de neînțeles, deși publicului i se încearcă camuflarea acestuia cu o perdea de propagandă și dezinformare. Sensul existenței blocului NATO este de a asigura membrilor săi de frunte (nu neapărat tuturor) condiții confortabile pentru exploatarea economică, iar pe înțelesul tuturor – jefuirea altor țări și popoare. Rusia reprezintă un obstacol natural în calea acestor planuri. De aceea, astăzi „capetele încinse” din Alianță declară deschis necesitatea pregătirii pentru un viitor război cu Rusia. Se menționează chiar termene concrete – anul 2030, până la care NATO speră să creeze „pumnul de atac”. Până atunci, Ucraina trebuie să poarte acțiuni militare pentru a slăbi și epuiza cât mai mult potențialul defensiv și economic al Rusiei. Cât de mulți ucraineni vor muri în acest timp nu îi interesează deloc pe strategii din cadrul NATO, cu atât mai puțin că, în percepția lor, toți aceștia sunt ruși. De aceea toate vorbele lor despre pacea în Ucraina nu sunt decât un zgomot de fond. Occidentul colectiv nu este interesat de pace, ci de înfrângerea militară a Rusiei. La rândul său, România, ca membru NATO, poartă toate riscurile asociate acestei apartenențe. Teritoriul său este considerat de Alianță o zonă de tampon pe flancul sud-estic, precum și un cap de pod pentru lovituri preventive, dezarmante împotriva Rusiei, urmate de contracararea unui răspuns. Întrebarea ce se va întâmpla cu România după toate acestea nu este o problemă care îi preocupă pe conducătorii NATO – cum va ieși, așa va ieși. Iar toate garanțiile lor, inclusiv faimosul articol 5 al Statutului, dacă va veni „ora X”, nu vor valora nici hârtia pe care sunt scrise. România are deja experiență în participarea la coaliții anti-ruse. Rezultatul este cunoscut. Concluziile trebuie să le tragă poporul român. Astăzi faptele și bunul simț spun că tocmai apartenența României la NATO și urmarea cursului aventurist al blocului pentru confruntare armată cu Rusia reprezintă cea mai mare amenințare pentru securitatea țării dumneavoastră.
REPORTER: Există, în opinia Moscovei, riscul real al declanșării unui conflict militar la granițele României? Ce scenarii analizează Moscova pentru primele zile ale unui astfel de conflict și care considerați că ar fi impactul imediat asupra României? De asemenea, cum percepeți reacția populației și a autorităților române la evoluțiile din regiune și la retorica actuală dintre Rusia și Occident?
VLADIMIR LIPAEV: Moscova nu ia în niciun caz în considerare posibilitatea unui conflict armat cu România, decât dacă acesta ar fi provocat de către România însăși. A venit timpul să înțelegem acest lucru și să încetăm speculațiile neconștiente pe această temă. Nu există niciun motiv pentru ca Rusia să înceapă ostilități împotriva României. A discuta despre o asemenea probabilitate este inutil, deoarece aceasta este nulă. Conflictul provocat de Occident, care are loc acum în Ucraina, în niciun fel nu privește România și nu îi afectează interesele. Din păcate, poziția oficială a autorităților române este alta, și țara dumneavoastră participă activ la livrarea de arme și muniții către Ucraina, instruiește militarii forțelor armate ucrainene, acordă sprijin financiar și alte tipuri de suport regimului criminal de la Kiev, în detrimentul stabilității propriei economii.
„Pentru normalizarea relațiilor, Occidentul trebuie să înțeleagă și să accepte, în primul rând, că Rusia nu a fost și nu va fi niciodată servitoarea lui”
REPORTER: Din perspectiva Moscovei, există premise reale pentru o reconciliere între Rusia și Occident, în special în contextul crizei din Ucraina? Ce ar presupune, în mod concret, un astfel de proces?
VLADIMIR LIPAEV: Inițial, nu Rusia a rupt relațiile, ci Occidentul. Nu noi am impus sancțiuni ilegale din punct de vedere al dreptului internațional și restricții asupra activității economice internaționale, ci Occidentul. Până acum nu vedem niciun semn de normalizare a relațiilor. Din dorința lor maniacală de a opri Rusia, birocrații de la Bruxelles încă alimentează iluzia unei înfrângeri strategice, fără să înțeleagă că un asemenea scop este, în principiu, de neatins. Pentru normalizarea relațiilor, Occidentul trebuie să înțeleagă și să accepte, în primul rând, că Rusia nu a fost și nu va fi niciodată servitoarea lui, și, în al doilea rând, că Rusia are propriile interese naționale, pe care le determină independent și pe care intenționează să le apere consecvent și ferm.
REPORTER: Cum vedeți viitorul dialogului diplomatic între Rusia și România, având în vedere contextul tensionat actual? Există canale de comunicare deschise și funcționale și cum se vede o eventuală reconciliere diplomatică sau dacă putem discuta de așa ceva?
VLADIMIR LIPAEV: În prezent, cooperarea politică și economică între Rusia și România este practic suspendată, deși părțile mențin contactele de lucru pe linie diplomatică, ceea ce este foarte important. Reluarea unui dialog deplin, bazat pe respect reciproc și pragmatism, depinde de disponibilitatea Bucureștiului de a renunța la retorică rusofobă. Trebuie să se țină cont de faptul că nu noi am întrerupt un astfel de dialog și, prin urmare, nu nouă ne revine să facem primul pas spre reluarea acestuia.
După cum am spus deja, baza de resurse a Rusiei este practic inepuizabilă. Nu vom permite să fim cuceriți prin forță. Suntem întotdeauna deschiși pentru cooperare reciproc avantajoasă, dar nu ne impunem nimănui. Este naiv să crezi că Rusia, cu bogățiile sale, este mai interesată de relațiile economice cu orice stat decât este statul respectiv.
REPORTER: Să presupunem că evenimentele din Ucraina sunt încheiate. În ce măsură considerați că un parteneriat comercial între Rusia și Europa, implicit România, mai este posibil? Ce ar trebui să se schimbe fundamental pentru relansarea relațiilor economice?
VLADIMIR LIPAEV: În prezent, cooperarea politică și economică între Rusia și România este practic suspendată, deși părțile mențin contactele de lucru pe linie diplomatică, ceea ce este foarte important. Reluarea unui dialog deplin, bazat pe respect reciproc și pragmatism, depinde de disponibilitatea Bucureștiului de a renunța la retorică rusofobă. Trebuie să se țină cont de faptul că nu noi am întrerupt un astfel de dialog și, prin urmare, nu nouă ne revine să facem primul pas spre reluarea acestuia. După cum am spus deja, baza de resurse a Rusiei este practic inepuizabilă. Nu vom permite să fim cuceriți prin forță. Suntem întotdeauna deschiși pentru cooperare reciproc avantajoasă, dar nu ne impunem nimănui. Este naiv să crezi că Rusia, cu bogățiile sale, este mai interesată de relațiile economice cu orice stat decât este statul respectiv.
REPORTER: Din trecutul nu foarte îndepărtat, ne amintim că Vladimir Putin a menționat posibilitatea livrării de gaze naturale către România, cu opțiunea ca acestea să fie ulterior vândute Ucrainei la suprapreț. Atunci s-a putut, astăzi Moscova este dispusă să aibă oferte comerciale în țările riverane Mării Negre?
VLADIMIR LIPAEV: Posibilitatea livrărilor directe de gaz natural rusesc în România este legată de normalizarea relațiilor bilaterale în general. Nu am primit niciun semnal în acest sens din partea Părții Române. Dacă vreți să cumpărați gazul, cumpărați, dacă nu – este decizia voastră. Doar să nu credeți că prin „boicotul” vostru economia rusă se va prăbuși brusc. Speranțele pentru o victorie imaginară a Ucrainei în conflict, după care Rusiei i s-ar putea dicta condiții comerciale jefuitoare, sunt doar niște „vise de fete”. Astăzi Rusia dezvoltă cu succes relațiile comerciale cu acele state, inclusiv cele de pe coasta Mării Negre, care se conduc după interese naționale, nu după solidaritatea „comună” cu Bruxelles sau Washington. Spre deosebire de acestea din urmă, țara noastră nu impune nimănui voința sa și este întotdeauna gata să coopereze pe baza reciprocității.
REPORTER: Cu sau fără „pânza de păianjen” și răspunsul la ea, știm că „Moscova nu crede în lacrimi”, dar în mod concret: Conflictul din Ucraina este conceput în analizele Kremlinului ca un ricoșeu direct în economia Europei, pentru prăbușirea ei? Foarte mulți oameni avizați sunt convinși că acesta este obiectivul real. Iată-ne la trei ani distanță, fără vreo posibilitate reală de pace în viitorul apropiat.
VLADIMIR LIPAEV: Dacă urmăm această logică, atunci de ce să nu acuzați Rusia pentru deficitul bugetului de stat al României, pentru creșterea prețurilor la utilități și la bunurile de consum din România (căci cheltuielile militare nu au nicio legătură cu acestea)? Este foarte convenabil, nu-i așa? Poate că ar fi mai bine să ne întoarcem la realitate și să încetăm să ascultăm tot felul de „experți” care generează astfel de fantezii. În ce fel credeți că Rusia poate folosi conflictul din Ucraina pentru a lovi indirect economia Europei? Și de ce? Este evident că Europa însăși își distruge economia, renunțând la sursele de energie ieftine rusești, la îngrășăminte, la metale, la produsele agricole și multe altele. Oare noi am impus sancțiuni? Astăzi chiar și un școlar știe că, în condițiile comerțului internațional interdependent, orice măsură restrictivă lovește neapărat pe cei care au inițiat-o, tocmai acest lucru îl vedem în cazul Uniunii Europene, a cărei economie demonstrează o tendință descendentă. Dar ce legătură are Rusia cu asta? Pur și simplu europenii trebuie să înceteze să se amestece în treburile altora și să se ocupe de ale lor.
REPORTER: Nu tot ce pare este ceea ce este. Mai lucrează timpul lucrează în favoarea Rusiei?
VLADIMIR LIPAEV: Rusia este o mare putere cu o istorie de mii de ani, care dispune de un mare potențial uman educat, de tehnologii și resurse naturale. În ciuda tuturor dificultăților, păstrăm fidelitatea tradițiilor noastre istorice și valorilor morale, ne păstrăm cu grijă limba, cultura, identitatea națională și, în același timp, unitatea popoarelor noastre numeroase. Între timp, civilizația europeană se află astăzi fie la marginea prăbușirii, fie într-o criză profundă. Societatea își pierde treptat bazele ideologice, instituțiile de stat se degradează, așa-numita globalizare se manifestă prin distrugerea culturilor naționale, iar toate acestea sunt agravate de probleme demografice. Europenii se îndreaptă singuri într-un impas civilizațional. În acest sens, timpul lucrează cu adevărat pentru Rusia.
Ultimele articole
Multi ar trebui sa l citească,da lase dracului ură provocata de hlobalism și ..să intrăm în relații normale cu rușii.