Cu sau fără credință, religie și Biserică? Astăzi, lumea se îndepărtează tot mai mult de valorile creștine, iar locul lor este luat de un individualism bolnăvicios. Alexis de Tocqueville avertiza că individualismul și materialismul excesiv pot slăbi legăturile dintre oameni, iar religia reprezintă una dintre forțele capabile să limiteze această degradare. De-a lungul timpului, religia a însemnat mai mult decât simboluri sau ritualuri. A însemnat unirea oamenilor, educarea lor și îndemnul permanent de a deveni mai buni, mai smeriți, mai cumpătați și mai atenți la cei din jur.
Religia nu înseamnă doar biserici, sfinți sau preoți. Ea reprezintă un ansamblu complex de valori, principii și credințe care a contribuit la formarea și dezvoltarea omenirii până în acest moment. Émile Durkheim, unul dintre întemeietorii sociologiei, considera religia una dintre principalele forțe prin care oamenii sunt uniți într-o comunitate morală. Religia a creat reguli comune, forme de solidaritate, obligații reciproce și sentimentul apartenenței la o comunitate mai largă decât simplul interes individual.
Religia în școli înseamnă, pentru copii, să învețe ce este binele, cum să îi respecte pe ceilalți, cum să fie solidari, să ierte, să își ajute aproapele și să înțeleagă că libertatea personală vine întotdeauna împreună cu responsabilitatea. Max Weber a arătat că valorile religioase, precum disciplina, cumpătarea, responsabilitatea și respectul față de muncă, au influențat profund formarea societății moderne. În acest sens, educația religioasă nu înseamnă doar transmiterea unor credințe, ci și formarea unor comportamente necesare vieții în societate.
Nu doar în societatea românească, ci și la nivel global, am început să înlocuim valorile spirituale cu plăceri, interese și vicii materiale. Carl Gustav Jung considera că omul are o nevoie profundă de sens, iar pierderea reperelor spirituale poate produce dezechilibru interior, gol sufletesc și dezorientare. Atunci când omul nu mai caută sensul existenței, încearcă adesea să umple acest gol prin acumulare materială, consum, putere sau satisfacții imediate. De aici provine și destrămarea reperelor morale care ne-au ajutat să ajungem până aici.
Atacurile asupra Bisericii, asemenea atacurilor asupra limbii române, culturii, istoriei, tradițiilor, familiei și identității naționale, nu pornesc de multe ori dintr-un crez sincer, ci din dorința de evidențiere sau de contestare cu orice preț. Ele slăbesc fibra spirituală a națiunii române, cu toate particularitățile sale, bune sau rele. Aceștia suntem, iar o națiune care își neagă rădăcinile riscă să își piardă direcția.
Atunci când statul român s-a prăbușit instituțional sau nu a mai fost capabil să asigure continuitatea comunității, Biserica a rămas unul dintre puținele repere stabile. Ea a păstrat limba, credința, memoria și legătura dintre oameni. Iar atunci când milioane de români au plecat în pribegie, Biserica i-a urmat acolo unde s-au așezat, contribuind la păstrarea identității și la menținerea comunităților românești unite, departe de țară.
Mircea Eliade arăta că sacrul a reprezentat una dintre dimensiunile fundamentale prin care omul și-a organizat existența, timpul, spațiul și comunitatea. Să elimini religia din înțelegerea istoriei și culturii înseamnă, în realitate, să elimini una dintre principalele chei prin care poate fi înțeleasă evoluția omenirii.
Cei care susțin cu rigiditate că în școli nu este loc pentru religie ar trebui să ne spună cu ce doresc să o înlocuiască. Cu ce valori, cu ce repere și cu ce model de formare morală? Este ușor să elimini o materie, un simbol sau o tradiție, dar este mult mai dificil să construiești în locul lor un sistem coerent de valori care să formeze oameni responsabili, solidari și capabili să deosebească binele de rău.
Dacă scoatem spiritul din om, nu mai rămâne decât materia.
Rolul Bisericii nu este să ia locul statului, să construiască autostrăzi, să administreze țara sau să îi apere granițele. Rolul Bisericii este să formeze conștiințe, să ofere sens, speranță și repere morale. Rolul ei este să construiască biserici: unele din cărămizi, iar altele, mult mai importante, în sufletele oamenilor.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google