Spread the love

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a declarat joi, la Piatra-Neamţ, că susţine o alianţă electorală cu PSD pentru alegerile parlamentare. Ponta a subliniat, făcând referire la eşecul moţiunii de cenzură de luni, că o astfel de alianţă ar fi posibilă „fără trădători şi vânzători de voturi”.

„A fost o fake-moţiune, să fie foarte clar. Pentru electoratul şi aleşii PSD a fost un semnal că cinci ani de acum încolo nu se mai bate nimeni pentru ei. Or, eu vreau să întorc acel mesaj şi să spun: nu e aşa! Dacă scăpaţi de trădători, dacă scăpaţi de vânzători, dacă scăpaţi de tot felul de aranjori, eu cred că putem să facem o stângă puternică, care să bată PNL acum, în decembrie, la Parlament. Dar dacă aveţi în continuare lideri care se ocupă de vândut voturi, noi, cei de la PRO România, nu intrăm cu voi în blat. (…) Noi, PRO România, vom avea un rezultat bun la locale, la parlamentare, dar suntem prea mici ca să spunem că dăm jos PNL. Ar trebui o alternativă. O alianţă electorală PSD – PRO România pentru parlamentare ar fi pe primul loc, dar contează cu cine faci”, a spus Ponta.

De aceeași părere este și coordonatorul PRO România Constanța, deputatul Mircea Dobre, care ne-a precizat că își dorește o stângă unită, dar cu condiția să dispară, practic, toată… conducerea PSD.

„Să se întâmple acest lucru, dar…. acest „dar” cu litere de-o șchioapă, boldat, cum se poate să se vadă mare! Acest lucru se poate întâmpla doar dacă dispar blatiștii, conservele din PSD, adică toată conducerea PSD! Noi ne dorim să facem o stângă unită, dar nu cu aceste conserve! Nu este vorba de un singur om. A dispărut un om (Viorica Dăncilă – n.r.) și a apărut altul (Marcel Ciolacu – n.r.), dar restul au rămas. Olguța? Grindeanu, un om slab… Cine? Mihai Tudose? Claudiu Manda e șeful de campanie al PSD la alegerile locale, soția lui – vicepreșdinte! PSD trebuie să se restructureze, asta se poate face doar în opoziție. Eu văd că ei nu sunt în opoziție, sunt la putere. Au dat gratis comisia de industrie din Camera Deputaților acum trei zile la PNL! (Condusă de deputatul PSD de Constanța – Iulian Iancu – n.r.) Deocamdată, PSD nu se restructurează…”, a spus deputatul Dobre, pentru TOMIS NEWS.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *