Eurodeputatul Eugen Tomac, liderul PMP, a comentat decizia Biroului Electoral Central, duminică, la B1 TV, și a spus că „reprezentantul PSD cere expres excluderea PMP și a Dreptei Unite din competiția electorală, ceea ce este inacceptabil și un derapaj antidemocratic fără precedent”.
„Lucrurile au o logică foarte clară. Atât timp cât acest partid și-a desfășurat o activitate la nivel local, pentru că noi, după PSD și PNL, avem cel mai mare număr de aleși locali, n-a avut nimeni nicio problemă, nici AEP, nicio instituție a statului. Au mai fost tot felul de discuții politice cu unii, cu alții. În momentul în care domnul președinte Drulă m-a invitat să începem discuții serioase pentru a construi un pol de opoziție, un pol de dreapta, și eu am consultat toți membrii noștri și i-am întrebat dacă ar fi dispuși să ne implicăm într-o asemenea construcție, și propunerea a fost primită cu o largă majoritate, ca să nu spun unanimitate, pe mine acest lucru m-a bucurat. Am început această construcție. După primul Congres al USR la care am participat, la doar câteva zile, AEP ne-a informat așa, din senin, că ne este tăiată subvenția”, a declarat liderul PMP.
Întrebat dacă PMP încasase subvenția până în acel moment, Eugen Tomac a confirmat: „Evident”.
„Am înțeles această chestiune, am văzut care este adevărata față a puterii. Nu am făcut decât să comentăm public această decizie bolșevică (…). Întâi ni s-a tăiat subvenția, după care ne-am trezit cu această decizie halucinantă, când în Consiliul Uniunii Europene, anul trecut, s-a stabilit că la nivel european în perioada 6-9 iunie se vor organiza alegeri europarlamentare în toate statele, și această putere îmbătată și care și-a pierdut complet busola a decis să comaseze alegerile europarlamentare cu alegerile locale, netransparent, fără discuții, încălcând toate normele, toate recomandările internaționale”, a continuat Eugen Tomac.
„Au comasat alegerile și, în ordonanța de urgență privind comasarea, încep argumentația pentru organizarea alegerilor cu toate prevederile europene, dar ce să vedeți în această ordonanță? Exact partidul care se află în Parlamentul European (…), exact noi suntem excluși din secțiile de vot. Are o logică că această putere este bolnavă și pur și simplu și-a pierdut rațiunea, inclusiv prin această măsură? După ce au luat decizia de a ne scoate din secțiile de vot, au început această hărțuire la Biroul Electoral Central, într-o manieră nemaiîntâlnită, din punctul meu de vedere”, a mai spus liderul PMP.
Nu există niciun motiv legal pentru a respinge înregistrarea alianței Dreapta Unită, a declarat deputatul Ludovic Orban, liderul partidului Forța Dreptei, duminică, la B1TV. Întrebat dacă se aștepta la decizia BEC, fostul premier a spus: „Nu există niciun motiv legal pentru a respinge înregistrarea alianței”.
„Astea sunt niște bazaconii. Actul de voință care duce la asocierea dintre trei partide politice este cel care este decis de membrii partidului prin intermediul forurilor statutare. Atât la USR, cât și la PMP, cât și la Forța Dreptei, alianța pentru alegerile pentru Parlamentul European a fost decisă în forurile statutare. Acesta este actul de voință. Ei nu pot să ne spună nouă, «bă, n-aveți voie să mergeți pe liste comune». Păi dacă membrii noștri, dacă forurile noastre statutare au hotărât că noi suntem împreună și că vrem să participăm la alegeri împreună, nu poate să vină Ciolacu, nu poate să vină Ciucă, nu poate să vină nimeni să ne spună că «voi n-aveți voie să vă uniți», «voi n-aveți voie să vă asociați»”, a adăugat Ludovic Orban.
„Ceea ce face actuala putere, practic, afectează grav democrația. Au refuzat să organizeze alegeri locale anticipate, deși există hotărâre judecătorească definitivă dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în proces pe care l-am intentat împotriva Guvernului – 70 de localități au stat trei ani de zile fără primari aleși legitim, oameni fără niciun fel de legitimitate au dispus de bugetele localităților respective, au dispus de patrimoniul localităților respective și au făcut praf, practic, toate angajamentele, fără să fie legitimi”, a continuat liderul partidului Forța Dreptei.
„Au dat ordonanță de urgență, încălcând flagrant Constituția, pentru că știu că probabil Avocatul Poporului, Renate Weber, căruia îi expiră mandatul în anul acesta, nu va ataca în speranța că va mai primi un nou mandat și dacă se comportă ca avocatul puterii, și nu ca avocatul cetățenilor”, a mai spus Ludovic Orban.
„Pe umerii judecătorilor stă o decizie foarte importantă pentru democrația românească”
Dreapta Unită va ataca decizia Biroului Electoral Central la Înalta Curte de Casație și Justiție, a confirmat deputatul Cătălin Drulă, liderul USR, duminică, la B1TV.
„Au fost cel puțin vreo doi oameni normali la cap acolo, cărora vreau să le mulțumesc, în afară de reprezentantul USR că e partinic. Un reprezentant de la Înalta Curte (…) a spus, domne`, m-am uitat pe decizia din 2019 care s-a aplicat la USR-PLUS și este identică speța, eu nu pot să nu consider ce au judecat complet de cinci judecători ai Înaltei Curți acum cinci ani, să nu iau în considerare, și să văd această identitate, și s-a pronunțat în sensul admiterii (…). Unu dintre ei (…) a fost de acord și n-a fost de acord cu decizia per ansamblu de respingere, deci era în favoarea aprobării”, a explicat liderul USR.
„Vom merge, mâine, probabil vom primi termen, sau poimâine, că sunt de urgență, la Înalta Curte, se judecă într-un singur termen. Pe umerii acestor cinci judecători stă o decizie foarte importantă pentru democrația românească. Într-o democrație, atenție, ești liber ca partid să spună Ciolacu că nu-i place de mine, de Drulă, sau mie de Ciolacu, să le spună oamenilor Ciolacu, domne`, nu îl votați pe Drulă, și eu, nu îl votați pe Ciolacu, și oamenii se duc și poate îl cred pe unul sau pe altul, dar până acum (…) nu a existat cazul să le spună, « ăștia n-au voie deloc să candideze, să fie pe buletinul de vot»”, a continuat Cătălin Drulă.
„Noi vrem, aceste trei partide, ne-am exprimat dorința să formăm Dreapta Unită. Ce democrație mai e aia în acest regim făcut de Iohannis și de Ciolacu în care membrilor noștri, simpatizanților noștri… Nu vă dați seama ce a fost în spatele acestei construcții. Să construiești ceva între mai multe partide este un act de efort, de generozitate, pe care l-am făcut pentru că România are nevoie de o alternativă. Să distrugi, ceea ce face Ciolacu cu România, este ușor. Să construiești este greu. Le este frică”, a mai spus liderul USR.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google