ALERTĂ în SUA: Participanții la repetițiile de la Capitoliu pentru ceremonia de învestire a lui Joe Biden au fost evacuați

Alertă de securitate la clădirea Congresului SUA din Washington DC, cu două zile înainte de ceremonia de învestire a lui Joe Biden în funcția de președinte. La Capitoliu se desfășurau repetiții pentru ceremonia care va avea loc peste două zile. Alerta de securitate a fost dată în condițiile în care oficiali din Washington au declarat pentru AP că se tem de un posibil atac asupra Capitoliului la ceremonia de inaugurare. Potrivit NBC, incendiul a izbucnit într-o tabără a unor oameni fără adăpost din Washington. Flăcările au fost stinse. Oficialii din Washington au declarat că nu există nicio amenințare pentru public și că nu se crede că incendiul ar fi reprezentat o amenințare pentru ceremonia de inaugurare. Evacuarea unor participanți la repetiții și alerta de securitate au fost ordonate preventiv de șeful interimar al Poliției Capitolului.

Potrivit oficialilor din Washington, alerta de securitate a fost provocată de un incendiu în apropierea clădirii. Alerta de securitate a fost ridicată.

O notificare de alertă a fost transmisă către personalul Capitolului. Complexul este în lockdown și nimeni nu are voie să intre sau să iasă din clădire. Mii de membri ai Gărzii Națională au fost mobilizați pe străzile din Washington și în sediul Congresului SUA. Măsurile sporite de securitate au fost luate în urma asaltului de la Capitoliu din 6 ianuarie, când parlamentarii americani s-au reunit pentru a valida victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale. 5 persoane și-au pierdut viața în urma violențelor provocate de susținătorii lui Donald Trump.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *