Spread the love

Toate școlile își suspendă cursurile fizic timp de 3 zile – vineri, luni şi marţi – înainte și după alegeri, anunță ministrul Educației, Monica Anisie. Ziua de joi este încă în discuție, dacă să fie sau nu online. Anunțul vine după ce în București Comitetul pentru Situații de Urgență a decis că nu se fac cursuri timp de 4 zile, de pe 24 până pe 29 septembrie, în școlile în care sunt secții de votare. Astfel, cursurile din instituțiile de învățământ, adică școli, grădinițe și licee vor fi suspendate vineri, 25 septembrie, luni 28 septembrie și marți, 29 septembrie. Urmează ca luni dimineață să fie stabilit dacă această măsură de supendare a cursurilor fizice va fi luată și pentru ziua de joi, 24 septembrie, a mai spus ministrul.

Chiar dacă se închid și se suspendă cursurile fizic, orele vor continua online. La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfășurării alegerilor. Luni dimineață va avea loc o consultare cu asociațiile comunelor, orașelor și municipiilor și Uniunea consiliilor județene cu Ministerul Educației prin care să stabilim dacă se vor închide și joi, în functie de localitățile și școlile în care se desfășoară procesul educațional”, a mai spus ministrul Monica Anisie.

Având în vedere că nu este o măsură luată de DSP, care să aibă la bază o anchetă epidemiologică, părinții copiilor de până la 12 ani nu pot cere zile libere plătite de stat de la serviciu, pe baza OUG 147/2020, pentru această perioadă, ca să poată supraveghea și susține copiii mici la activitățile online, așa cum a anunțat ministrul Muncii.

Premierul Ludovic Orban a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Botoşani, că şcolile care vor găzdui secţii de votare vor fi închise o zi sau două, iar cursurile vor fi susţinute online. Șeful Guvernului a precizat că o decizie privind numărul de zile în care unităţile de învăţământ vor fi închise pentru elevi va fi luată în cursul zilei de luni.

„Şcoala se va desfăşura online, o zi, două, vedem, hotărâm în cursul zilei de luni, înainte de vot şi după vot, pentru a permite dezinfectarea sălilor de clasă care vor fi localuri pentru secţiile de votare. Doar atât. Nu se vor suspenda, ci se vor ţine orele online în sălile respective, astfel încât să se asigure dezinfecţia şi pregătirea claselor pentru primirea elevilor”, a spus Ludovic Orban.

Premierul Orban a declarat şi vineri seara, la Reghin, că după alegerile locale va fi nevoie de cel puţin o zi pentru a asigura dezinfecţia şi pregătirea claselor în care au fost secţii de votare, dar că deocamdată nu a fost luată o decizie la nivel naţional privind desfăşurarea online a cursurilor.

„Cu siguranţă va exista o decizie unitară. Am avut deja o discuţie, dar până nu luăm decizia şi cu consultarea tuturor factorilor, Autoritatea Electorală Permanentă, INSP, Ministerul Sănătăţii, nu vreau să vă dau acum un răspuns, dar cu siguranţă vor exista zile în care se va desfăşura activitatea şcolară online, nu se vor suspenda cursurile, ci se vor desfăşura online. Pentru că avem nevoie de cel puţin o zi pentru a pregăti localurile secţiilor de votare, în condiţiile în care ştiţi că multe localuri ale secţiilor de votare sunt în şcoli. De asemenea, vom avea nevoie de cel puţin o zi pentru a asigura dezinfecţia şi pregătirea claselor în care au fost secţii de votare pentru reprimirea copiilor”, a mai spus Orban.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *