Spread the love

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, un amendament la legea alegerilor parlamentare în sensul în care alegătorii din străinătate vor avea la dispoziție două zile de vot, anume 5 și 6 decembrie. Modificarea a fost cerută cu insistență de PNL și USR. Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a explicat că social-democrații vor vota modificarea pentru a nu da ocazia PNL și USR să se „reactiveze” și să acuze PSD că vrea să blocheze votul în diaspora.

„Deși nu e nevoie de două zile, pentru a nu va reactivă, vom vota amendamentul acesta și vom asigura cele două zile. Dar, repet, doar 1.800 de oameni s-au înscris să voteze la parlamentare, e o risipă de bani publici”, a declarat Simonis.

Cum va fi votul la alegerile parlamentare:

  • „Votarea în țară se desfășoară într-o singură zi, care poate fi numai duminica. În străinătate, votarea se desfășoară și pe parcursul zilei de sâmbătă imediat anterioară datei votării. În străinătate, în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 7,00 și se încheie la ora locală 21,00”

UDMR a acuzat în plen o discriminare pozitivă a românilor din afara țării față de românii din țară. El a adăugat că se modifică legislația electorală în timpul derulării calendarului electoral, ceea ce ar fi un lucru neconstituțional.

Pe de altă parte, Comisia Juridică a Camerei Deputaților a adoptat, luni, un amendament care permite PRO România să aibă reprezentați în birourile electorale la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Legea adoptată de Senat excludea prezența PRO România din birourile electorale și oferea acest drept doar partidelor care au candidat în alegeri. În cursul acestei zile, plenul Camerei Deputaților va adopta modificările.

„În sensul prezentei legi, prin partide politice parlamentare se înțelege partidele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care, la ultimele alegeri pentru Senat și Camera Deputaților, au întrunit, individual sau într-o alianță, pragul electoral și au obținut mandate de deputat sau de senator sau care nu au participat la ultimele alegeri parlamentare dar la data declanșării calendarului electoral pentru alegerile parlamentare au ca membrii 7 senatori sau 10 deputați”, este amendamentul adoptat de Comisia Juridică a Camerei Deputaților.

Autorul amendamentului a fost liderul deputaților juriști, Nicușor Halici (PSD). Astfel, în varianta adoptată de Senat, Pro România nu putea avea reprezentanți în birourile electorale pentru că nu a obținut mandate la alegerile din 2016 și partidul nu exista la momentul alegerilor parlamentare precedente. Puteau avea reprezentanți doar partidele care au participat la alegeri, anume PSD, PNL, USR, ALDE, PMP, UDMR, minoritățile naționale. PRO România s-a format în cursul actualei legislaturi și are grup la Camera Deputaților format din 21 de membri.

PE ACELAȘI SUBIECT

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *