Ajutoarele de stat date de Guvern în 2020, pentru a sprijini economia: Peste 500 de milioane de euro

Guvernul a aprobat în 2020 ajutoare de stat pentru 30 de proiecte cu o valoare totală a investiţiilor de peste 500 milioane de euro. Numărul de ajutoare de stat este aproape dublu faţă de 2018 şi mai mare şi decât în anul anterior, deşi acea perioadă era una de creştere economică, conform unei analize ZF.

Considerând contextul nefavo­rabil care s-a derulat pe tot parcursul anului 2020, din cauza pandemiei COVID-19, ne-am fi aşteptat ca atât autorităţile, cât şi investitorii să nu prioritizeze proiecte noi, de dezvol­tare, ci mai degrabă să fie prudenţi şi să se adapteze situaţiei. Când am tras linie la finalul lui 2020 am constatat că temerile noastre nu s-au adeverit. Din contră, numărul investiţiilor progra­mate a crescut şi de asemenea numărul proiectelor aprobate pentru finanţare prin ajutor de stat este mai ridicat“, spune Iulian Sorescu, expert în ajutoare de stat, consultant finan­ciar şi de business şi intrapreneur în cadrul casei de avocatură Noerr.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *