Spread the love

După mulți ani în care a ocupat locul 2, după Aeroportul Otopeni, în topul mișcărilor de aeronave (constituit din numărul de aterizări și decolări), anul trecut Aeroportul Tuzla a coborât o poziție în clasament, fiind surclasat, la mică diferență, de Aeroportul din Cluj. În 2019, Aeroportul Internațional Tuzla a întregistrat 22.338 de mișcări de aeronave, iar cel din Cluj – 25.098.

Potrivit reprezentanților Regional Air Services Tuzla, performanța rămâne remarcabilă însă pentru Tuzla, fiind vorba despre cel mai mic dintre aeroporturi și singurul care nu a primit până acum nicio finanțare europeană sau vreun ajutor de stat pentru infrastructură sau operare.

În legătură cu această schimbare, Mugurel Toma, Directorul Operațional al Aeroportului Tuzla este de părere că: „Deși, e o coborâre în clasament, este o performanță notabilă. Numărul de mișcări exprimă, de fapt, volumul de muncă depus de operatorii infrastructurii, nivelul de activitate. Dacă în privința numărului de pasageri avem o limitare impusă de infrastructură, pe care am diminuat-o nesperat de mult printr-o activitate intensă, în privința numărului de mișcări am fost întotdeauna pe podiumul național.”

În privința numărului de pasageri, Tuzla depășește cu 12.562 de pasageri înregistrați – aeroporturile Băneasa (București), dedicat aviației business și charter, cu 6.975 de pasageri, dar și Tulcea, un aeroport mare care a beneficiat de numeroase investiții pentru modernizare, plasat în apropierea Deltei Dunării și care a înregistrat 99 de pasageri în anul 2019. 

Din 2013, Aeroportul Internațional Alexandru Podgoreanu Tuzla este deschis traficului internațional, printr-un terminal de îmbarcări realizat la standarde Schengen. Compania care îl operează, REGIONAL AIR SERVICES, este liderul de piață în aviația generală și servicii conexe din România, cu o activitate de peste două decenii în domeniu. 

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *