Aelenei (AUR): „Ministrul Popescu de la Energie habar nu are de… domeniul energetic”

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, îl dezamăgește pe deputatul constănțean al AUR, Dănuț Aelenei, în privința Centralelor electrice virtuale. Cei doi s-au ciocnit în Parlament și parlamentarul l-a chestionat cu privire la „măsurile luate de guvern în acest sens pentru promovarea energiei verzi regenerabile”.

„Domnul ministru este la curent cu acest concept dar nu a înțeles întrebarea mea. Eu mă refer la măsurile luate de ministerul pe care-l conduce pentru amplasarea pe acoperișul fiecărei clădiri, gospodării din România, de sisteme fotovoltaice cu puterea de minimum 3 KW. Presupunând ca în România avem cel puțin un milion de acoperișuri rezulta o putere instalată totală de 3 GW,  putere care nu este deloc neglijabilă! În România puterea generată din surse curate, regenerabile reprezinta   aproximativ 11% din puterea totală generată la nivel național, pe când în tarile din vestul și nordul Europei avem un procent de 20 – 30 %. Stimularea construcției de noi surse de energie regenerabilă ar trebui să fie prioritatea numărul unu al actualului guvern și al ministerului  condus de domnul Virgil Popescu! Răspunsul domnului ministru Virgil Popescu a fost  unul dezamăgitor, dar corect… ținând cont de faptul că nu are studii în domeniul energetic…”, a transmis Aelenei.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *