Spread the love

Partidul Mișcarea Populară Constanța a înființat organizație în orașul Techirghiol, noua echipă fiind pregătită să se lupte pentru alegerile din acest an. Potrivit unui anunț de joi al popularilor, Victor Picoiu a fost desemnat președinte interimar al organizației PMP Techirghiol. Alături de el se vor regăsi în noua echipă, dar și pe lista de consilieri, Alexandra Corches, Semat Fenin și Laurențiu Papu.

Se impune întrebarea firească: cine va fi candidatul PMP la Techirghiol, în contextul în care singurii candidați cu șanse reale în acest oraș sunt primarul în funcție, Iulian Soceanu și fostul primar, Adrian Stan? Cu trei mandate de primar, Stan își dorește revenirea în fruntea administrației locale, motivat și de o revanșă față de Soceanu, fostul său viceprimar. Așadar, nu vorbim doar de o competiție electorală, ci și de una personală, care face ca lupta de acolo să fie mult mai încinsă decât într-o logică de campanie. Practic, la Techirghiol va fi un război în toată regula.

Va candida Adrian Stan din partea PMP?

„Nu ascund faptul că am avut discuții cu domnul Stan. Așa cum obișnuim în campaniile electorale, PMP trimite în luptă oameni cu experiență, apreciați de comunitate. Sunt cele două elemente care te fac efectiv „popular” nu doar cu adeziunea la partid, ci și cu recunoștința în societate. Evident că am cântărit și problemele domnului Stan, dar el și-a ispășit pedeapsa, reabilitarea este completă. Până la urmă, toate realizările din Techirghiol poartă semnătura lui Adrian Stan, nimeni nu poate nega asta. Am discutat și despre ce vrea să facă în oraș și sunt de acord că proiectele lui vor ridica orașul. Pot să confirm că sunt de acord cu domnul Stan pe o idee clară: amândoi vrem să câștigăm primăria Techirghiol!”, a spus președintele PMP Constanța, Claudiu Palaz, pentru TOMIS NEWS.

De partea cealaltă, Adrian Stan, ne-a confirmat că duce negocieri cu PMP. Stan și-a anunțat intenția de a candida la primăria Techirghiol încă de la începutul acestui an. A făcut un sondaj propriu din care reiese că cetățenii orașului doresc o schimbare la cârma administrației locale, iar un „vehicul” politic, consideră Stan, i-ar aduce revenirea la primărie.

Locuitorii din Techirghiol știu că tot ce s-a făcut bun în ultimii 20 de ani în acest oraș sunt proiectele mele. Ceea ce s-a continuat s-a făcut amatorește, prost, nu doar în batjocură dar și cu un comportament plin de dispreț față de cetățeni. Eu sunt uimit când aud, zilnic chiar, că actualul primar îi tratează cu nasul pe sus pe cei pe care trebuie să îi ajute. Această abordare trebuie schimbată complet, trebuie să revenim și la normalitate și la muncă. În ceea ce privește contextul politic, da, sunt în discuții cu domnul președinte Palaz și apropierea – zic eu – este una firească. Eu am câștigat toate mandatele din postura de candidat al dreptei. Cred că dacă doi oameni cu experiență în administrație, cum sunt domnul vicepreședinte al CJC, Palaz și subsemnatul, se unesc, lucrurile se schimbă radical în bine”, a spus Adrian Stan, pentru TOMIS NEWS.

PE ACELAȘI SUBIECT:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *