Spread the love

Consilierii locali municipali s-au reunit, joi, în cadrul unei ședințe de îndată, cu prilejul căreia au dezbătut o serie de proiecte de hotărâre. Unul dintre ele a făcut furori încă de miercuri seară, când, pe neașteptate, primarul Decebal Făgădău a anunțat faptul că, începând de azi, toți elevii Constanței vor beneficia de gratuitate la transportul în comun.

CITEȘTE ȘI:

Proiectul, similar cu unul al PNL Constanța încă din 2017, a fost anunțat… ca și adoptat, deși votul a fost abia astăzi. Majoritatea social-democrată a intuit faptul că liberalii nu vor vota împotrivă și, astfel, Făgădău s-a desfășurat în voie la dezbaterea pe proiect. Potrivit primarului, este vorba de toți copiii aflați la grădiniță și toți elevii din școlile primare, gimnaziale, liceale, post-liceale, profesionale și de ucenici care vor beneficia de gratuitate pe CT BUS. De asemenea, contravaloarea abonamentelor achiziționate până la data adoptării hotărârii nu se restituie.

„Vorbim de transport public gratuit pentru toți elevii din municipiul Constanța, care învață în Constanța, indiferent unde au domiciliul! Nu am fi putut să discriminăm, dacă vorbim de cineva cu domiciliul în localitățile limitrofe Constanței, copiii noștri să beneficieze, iar cei din aceeași școală să nu fie beneficieze…”, a spus Făgădău.

CITEȘTE ȘI:

Ar fi fost de așteptat ca liberalii să sară ca arși, însă reacția acestora a fost firavă. Proiectul inițial al PNL a fost depus de Cristina Văsîi, care a luat cuvântul.

„Vreau să îi mulțumesc domnului primar pentru că a găsit și proiectul pe care l-am depus noi acum trei ani cu această gratuitate. Am sesizat că a fost o eroare, ați îndreptat, am făcut și noi un amendament la comisia 3. Am dori să mai adăugăm un amendament, pentru asigurarea gratuității și studenților. Proiectul nostru prevedea asigurarea gratuității la transportul în comun și pentru studenții cu vârste până în 26 de ani”, a spus Cristina Văsîi.

Majoritatea PSD + PMP a mers mai departe cu tăvălirea liberalilor și amendamentul consilierului Cristina Văsîi a fost… respins, cu 9 voturi pentru adoptare și 14 abțineri. Imediat, la votul pe întregul proiect, acesta a fost adoptat… în unanimitate, liberalii votând cuminți pentru.

Joi dimineață, Asociația Elevilor din Constanța a salutat acordarea gratuității la transportul local în comun, cu atacurile de rigoare la adresa decidenților politici:

„Aflat cu câteva luni înainte de alegeri, primarul Municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a decis să facă măcar un lucru bun pentru elevii și să ofere gratuitate la transport, la 4 ani de când AEC i-a cerut prima oară acest lucru, însă a ales să îi ignore pe elevii de liceu! (…) Lupta pentru asigurarea respectării drepturilor elevilor la reducerea de 50% la transportul local pentru toți elevii care studiază în municipiul Constanța a început încă din anul 2013, când Asociația Elevilor din Constanța a somat autoritățile locale în a respecta legea și implicit, elevii. În aceea perioadă, printre cei aflați în fruntea primăriei se număra și Decebal Făgădău, în calitate de viceprimar, acest fiind părtaș la nerespectarea legii. Astfel, Asociația Elevilor din Constanța solicită primarului Municipiului Constanța, Decebal Făgădău, să-și respecte promisiunea făcută față de elevii constănțeni prin asigurarea transportului local în comun gratuit pentru toți elevii, inclusiv cei de liceu, indiferent de traseul pe care aceștia îl parcurg cu mijloacele de transport. De asemenea, considerăm imperios necesară schimbarea atitudinii pe care decidenții locali o au față de rolul lor în asigurarea unei educații de calitate, finanțate în mod corespunzător, și implicit față de beneficiarii primari ai educației- elevii. Ne dorim ca dezinteresul față de elevii și față de respectarea legii să înceteze o dată pentru totdeauna!”, au transmis reprezentanții AEC.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *