ADOPTAT: Pensionarii cu venituri sub 2.000 lei, vor primi 700 de lei în luna iulie. Ciucă: „Sunt 3,3 milioane de beneficiari”
Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o OUG care prevede acordarea unui sprijin financiar de 700 de lei pentru toţi pensionarii din sistemul public şi militar care au mai puţin de 2.000 de lei pe lună. „Am adoptat, astăzi, Ordonanţa de Urgenţă care prevede acordarea unui ajutor de 700 de lei pensionarilor din sistemul public şi militar care au venituri mai mici de 2.000 lei/lună”, a scris, joi, pe Facebook, ministrul Muncii, Marius Budăi.
Acesta precizează că măsura face parte din Pachetul Sprijin pentru România, care mai prevede, printre altele, şi acordarea de vouchere electronice în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, adică de patru ori în acest an, persoanelor cu venituri mici. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, măsura se aplică pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul militar şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.
Potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi, cei 700 de lei ar urma să ajungă la pensionari în luna iulie, atunci când primesc pensia.
„Aceşti bani, 700 de lei pentru fiecare pensionar care are pensia sub 2.000 de lei, vor veni odată cu pensia fiecăruia. Va începe livrarea către populaţie a acestor sume exact în calendarul pe care ştim că se livrează pensiile, începând cu data de 1 iulie”, a declarat, recent, ministrul Muncii, care a explicat și cum s-a stabilit plaftonul de 2.000 de lei.
„La începutul anului, am avut un plafon de 1.600 de lei pentru primul pachet social, care a reprezentant atunci pensia medie în România. Am venit ulterior cu o analiză pe care am creat-o şi din cauza evoluţiei preţurilor şi din cauza a ceea ce s-a întâmplat, accentuându-se în unele locuri criza preţurilor din cauza războiului din Ucraina, am decis să implementăm al doilea pachet social, cu acele carduri şi acele vouchere electronice pentru a sprijini populaţia până la sfârşit de an. Am considerat atunci o categorie vulnerabilă, pensia care se încadrează în jurul pensii medii, acum considerăm că evoluţia preţurilor fiind cea pe care o ştim cu toţii trebuie să depăşim un pic pensia medie. Dintr-o analiză a noastră, 3,2 milioane de pensionari vor beneficia a această nouă măsură”, a spus Budăi.
Despre acest proiect, a vorbit înaintea ședinței de Guvern premierul Nicolae Ciucă:
„Așa cum ne-am angajat în cadrul coaliției, tot azi, prin OUG, vom aproba acordarea în luna iulie a acelui ajutor financiar de 700 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt sub limita de 2500 de lei (2.000 de lei – n.r.)”, a spus la începutul ședinței de guvern Nicolae Ciucă.
Premierul a precizat că numărul beneficiarilor este de 3,3 milioane de pensionari. „Continuăm implementarea programului Sprijin pentru România. Astăzi putem să anunțăm că emiterea voucherelor sociale pentru persoanele vulnerabile a început. Aproximativ 2,5 mililioane de persoane vor beneficia de această formă de sprijin menite să compenseze o parte din creșterea prețurilor”, mai spune Ciucă.
Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, „în luna iulie a anului 2022 se acordă un ajutor financiar în cuantum de 700 lei pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei”.