Spread the love

Plenul Senatului a adoptat miercuri, cu 57 de voturi pentru, 18 abtineri si nici un vot împotrivă, proiectul inițiat de fostul lider PSD, Liviu Dragnea, care prevede sancționarea cu amendă de maximum 4% din cifra de afaceri pentru comercializarea produselor şi serviciilor la care a fost constatată existența dublului standard.

Prevederile inițiativei legislative vor fi aplicate „tuturor persoanelor fizice autorizate și juridice care desfășoară relații comerciale cu produse de larg consum, produse agroalimentare, produse nealimentare, carburanți, servicii de telefonie și internet, servicii financiare, servicii turistice, indiferent de forma de comerț”.

La votul de miercuri a fost prezent și senatorul social-democrat constănțean Ștefan Mihu.

„Această lege nu are nici o legătură cu politica, ci cu bunul simț! Românii nu sunt cetățeni de mâna a doua și nu putem fi duși de nas de practici comerciale înșelătoare. Nu cred că este român care să nu se fi confruntat măcar o dată cu nereguli, ca să nu le numesc abuzuri, în relațiile contractuale fie cu banca, fie cu operatorul de telefonie mobilă sau cu serviciile turistice, doar au fost atâtea scandaluri și procese… Nu suntem europeni doar cu numele, ci și cu drepturile și asta am stabilit astăzi, încă o dată, dacă mai era nevoie…”, a spus senatorul Mihu, pentru TOMIS NEWS.

Inițiativa arată că o amendă de maximum 4% din cifra de afaceri va fi aplicată pentru „comercializarea produselor și serviciilor pentru consumatori la care s-a constatat existența dublului standard”, iar „în caz de abatere repetată se poate suspenda autorizația de funcționare a comerciantului/prestatorului de servicii pentru o perioadă de 6 luni”.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor ar urma să fie făcute de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) și, după caz, de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit proiectului de lege, ANPC va recolta probe în vederea efectuării analizelor de laborator pentru produsele susceptibile de dublu standard.

Inițiativa legislativă a fost depusă pe 14 mai la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *