Site icon TOMIS NEWS

Administrația din Medgidia, în momente de cumpănă. Vrabie: „Cinci ani jumate am fost anchetat, am avut 154 de dosare penale! Am demonstrat nevinovăția în 153! Angajații au fost amenințați, pentru că ȚINTA am fost EU!”

vrabie 1

Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat pe 10 octombrie a.c. definitiv în apelul dosarului în care Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, a fost condamnat în primă instanță la un an și șapte luni de executare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. Astfel, Curtea de Apel Constanța a decis desfiinţarea în parte a hotărârii Judecătoriei Medgidia și în rejudecare a dispus condamnarea definitivă lui Valentin Vrabie la 1 an şi 7 luni de închisoare cu suspendare. Curtea de Apel Constanța a decis să îl condamne pe celebrul primar din Medgidia la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității, fie la primăria Medgidia, fie la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Vrabie a fost trimis în judecată în anul 2020, în baza unui rechizitoriu al Parchetului Curții de Apel Constanța. Inițial judecătorii din Medgidia l-au condamnat pe primar pentru fals intelectual la un an și șapte luni de închisoarea cu executare. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța care a decis să mențină pedeapsa însă să suspendeze executarea, stabilind un termen de încercare de doi ani, cu anumite condiții.

Ca urmare a deciziei instanței, Valentin Vrabie a organizat astăzi o conferință de presă în care a explicat contextul condamnării. Acesta a subliniat faptul că timp de mai bine de cinci ani a fost anchetat și răs-anchetat, alături de angajații Primăriei care „au fost amenințați, pentru că eu am fost ținta”. Valentin Vrabie a mai precizat faptul că abia în al… 154-lea dosar penal a fost reușită o condamnare, fără să spună concret dar este lesne de înțeles că „la comandă”:

„De ce sunt așa sensibil? Pentru că am primit mii de mesaje… Va veni și momentul (adevărului – n.r.), ați văzut, au fost cinci ani jumate, am fost anchetat, am avut 154 de dosare penale! Nu am ieșit niciodată să mă vait, să mă plâng. Eu pot să îmi dovedesc nevinovăția, ceea ce am făcut în 153 de dosare, ceea ce a însemnat expertize, bugetul Medgidiei pe șapte ani, adică 300 de milioane de euro! (..) Totul a fost verificat, tot ce s-a făcut în Medgidia – și mă bucur că s-a verificat – și că vorbele politicianiste… În spate a fost suferință, majoritatea angajaților Primăriei au fost audiați și amenințați într-un mod groaznic! Nu aveau nici o vină, eu am fost ținta! Dar am trecut și peste asta. 153 de dosare s-au închis cu clasare, care au vizat derularea a sute de milioane de euro! S-a încheiat acesta… (…) E un moment de cumpănă pentru mine, vreau să-mi aleg cuvintele, pentru că nici nu vreau să rănesc pe nimeni”, a spus primarul Vrabie.

Valentin Vrabie va încerca și o cale extraordinară de atac, singura avută la îndemână – recursul în casație, iar asta nu pentru funcția de primar, ci din cauza etichetei incorect pusă: „Nu e corect, pentru copilul meu, pentru nepoții mei”, a spus Vrabie:

„Bineînțeles (că va încerca o cale extraordinară – n.r.) și nu neapărat pentru funcția de primar, că nu am o problemă cu asta, e vorba de eticheta unui om de 57 de ani! Să rămân cu eticheta asta nu e corect, pentru copilul meu, pentru nepoții mei… (…) Am fost la 7 dimineața miercuri, apoi s-a amânat pentru sâmbătă, la ora 10 (la audieri – n.r.), în jurul judecătoriei erau cordoane de polițiști. (…) Parcă vedeam niște filme… (…) Martorii sub acoperire… Toți avem doi dușmani, acești doi dușmani pot fi martori sub acoperire și vă pot acuza de orice! Știți care e pericolul de azi? Eu și știu cine sunt, știu tot, nici nu au fost la muncă în ziua aia, pot să dovedesc cu condica semnată de mână, sunt doi angajați ai primăriei care au fost descoperiți că au prejudiciat instituția cu milioane de lei în ani de zile, iar aceia sunt sfinți și curați și eu sunt etichetat așa! Eu am venit să reformez administrația locală, să îmbunătățesc activitatea și serviciile. Investiții de 650 de milioane de euro… unde s-au mai adus banii ăștia?”, a mai spus Vrabie.

„Am plecat din iesle de la vaci, mai jos de atât nu sunt! ”

În ceea ce privește viitorul său politic, Valentin Vrabie a precizat faptul că politica și administrația sunt „un joc de echipă”, iar el știe să stea o perioadă și „pe tușă”. Evident, este ambițios și încăpățânat și lucrurile sunt clare: Nu va renunța la administrație după 19 ani în care „nu am avut o zi concediu”, acum fiind vorba doar de o etapă, peste care va trece:

„Nu! Nu am demisionat din PNL! Domnul viceprimar cu atribuții de primar mi-a propus să fiu consilierul onorific al dumnealui, pentru coordonarea zonei economice de dezvoltare a municipiului și am acceptat. Fără bani și mai spun un lucru: 19 ani am fost în administrația publică, tot salariul l-am donat! Nu fac administrație din interes! Bucuria de a face lucruri pentru oameni e mai greu de realizat în lumea asta, asta e probabil patima mea pentru care sufăr. Nu mi-e confortabil… (…) Chestia asta că s-a vrut să fiu scos din cărți pentru 2024, pentru că Medgidia întorcea lucrurile în județ, m-au scos din joc, dar politica, administrația, sunt un joc de echipă, pe toate posturile și pot să stau și pe margine când cineva joacă, fundaș, atacant, stau și pe tușă… (…) Copilul meu nu poate suporta chestiile astea… (…) Este doar un moment al vieții, iar eu sunt încăpățânat, sunt Berbec (zodie – n.r.), deci dacă acum s-a întâmplat lucrul ăsta și pentru că iubesc oamenii – în 19 ani nu am fost în concediu în nici o zi – am făcut administrație publică din pasiune, altfel nu ieșeau lucrurile acestea! Am plecat din iesle de la vaci, mai jos de atât nu sunt! Financiar, nu am probleme, am venituri destule, dar nu din administrație, pe alte vremuri aveam milioane de euro, nu fac afaceri cu statul…”, a mai spus Vrabie.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Exit mobile version