Spread the love

Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța a fost anulat, miercuri, de magistrații constănțeni.  Decizia definitivă a fost dată de magistraţii Curţii de Apel Constanţa.

Hotărârea nr. 235/28.06.2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța a fost anulată, magistrații motivând prin faptul că „plata prin SMS presupune în mod obligatoriu deţinerea unui telefon mobil, fapt de natură a limita accesul unora dintre posesorii de autovehicule în parcările în care nu există automate de parcare, nici casierii, iar plata taxei se face exclusiv prin SMS“.

Pe data 30 octombrie 2019, Consilul Local al Municipiului Constanța a contestat decizia Tribunalului Constanța la Curtea de Apel Constanța. Miercuri, 25 martie 2020, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat recursul declarat de Consilul Local al Municipiului Constanța.

Referitor la locurile de parcare rezidențiale, regulamentul prevedea ca rezervarea locurilor de parcare să fie valabilă de luni până vineri în intervalul orar 17:00-08:00, inclusiv sâmbăta, duminica și în zilele stabilite ca fiind sărbători legale, când programul este 00:00-24:00. Prin urmare, în intervalul 08:00-17:00 de luni până vineri inclusiv deținătorul autorizației de rezervare loc parcare nu avea nici un drept de folosință prioritară asupra locului de parcare, oricine putând folosi acel loc. 

„O veste bună pe vremuri rele! Curtea de Apel Constanța a anulat definitiv un regulament al parcărilor abuziv, aberant și care crea o mulțime de probleme în oraș. Conceput după ureche, amatorește, în bătaie de joc și fără să ofere o soluție reală, acest regulament intra în buzunarul constănțenilor exact ca un hoț pe timpul nopții, doar că ceilalți ”hoți” ne buzunareau pe… program orar, pe locurile noastre de parcare – puține și ele, tot din cauza știm noi cui”, au precizat reprezentanții Asociației Constanța Altfel, inițiatorii în instanță a acțiunii de anulare a regulamentului parcărilor.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *