Acordul cu SUA pentru Centrala de la Cernavodă, trimis spre ratificare în Parlament în procedură de urgență

Guvernul a adoptat miercuri proiectul de lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România, semnat la București, la 9 decembrie 2020 și la Upper Marlboro, la 4 decembrie 2020. Proiectul de lege merge în Parlamentul României în procedură de urgenţă.

Am mai făcut un pas important pentru securitatea energetică a țării noastre, prin viitoarele investiții care urmează să fie făcute. Datorită acestui acord dintre România și SUA vom crea și noi locuri de muncă. Îmi doresc să fructificăm cât mai multe oportunități pentru dezvoltarea țării noastre”, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, potrivit unui comunicat.

Americanii se vor implica în construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și în recondiționarea unității 1. Este un proiect în valoare de opt miliarde de dolari coordonat de una dintre cele mai mari firme de construcții din Statele Unite. Vor participa și companii din țara noastră, dar și din Franța și Canada. Acordul va rămâne în vigoare pentru o perioadă de 30 de ani și va fi extins automat cu perioade succesive de 5 ani, dacă una dintre părți solicită acest lucru. În perioada 7 – 9 octombrie 2020, la Washington, a fost parafat proiectul de Acord între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în domeniul dezvoltării proiectelor nuclearo – electrice de la Cernavodă și în sectorul energiei nucleare civile din România, prin care se va retehnologiza Unitatea 1 și se va extinde capacitatea CNE Cernavodă, prin construirea Unităților 3 și 4. Tehnologia utilizată în dezvoltarea unităților 3 și 4 va fi CANDU 6. Ulterior, în data de 9 decembrie 2020 acordul între cele două guverne a fost semnat și la București în prezența ministrului Energiei Virgil Popescu (ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri la acea vreme), a prim-ministrului interimar Nicolae Ciucă, a Aleshiei Duncan, de la Departamentul Energiei din SUA, a lui Kimberly Reed, președintele Băncii de Import-Export a SUA și a ambasadorului SUA în România de atunci, Adrian Zuckerman.

Colaborarea cu americanii la Cernavodă o înlocuiește pe cea cu chinezii, stabilită de Victor Ponta și, ulterior, de Viorica Dăncilă. Dar timp de cinci ani acest proiect cu China a tot trenat, pentru că investitorii ceruseră condiții imposibil de îndeplinit în Uniunea Europeană. Acordul interguvernamental dintre SUA și România în domeniul nuclear civil a primit în prealabil și acordul Comisiei Europene, în noiembrie anul trecut.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *