ACORD în Coaliție: Începe asaltul împotriva pensiilor speciale. Cartoful fierbinte: Eliminarea sporurilor…

Președintele PNL, Ludovic Orban, le-a transmis liberalilor că s-a cristalizat o decizie la nivelul coaliției de guvernare pentru tăierea pensiilor speciale. Astfel, Ludovic Orban le va propune celor de la UDMR și USR-PLUS să organizeze, în cursul acestei săptămâni o ședință a Birourilor Permanente Reunite ale Senatului și Camerei Deputaților pentru a pune pe ordinea de zi proiectul privind tăierea pensiilor speciale. În opinia lui Orban, cei de la PSD nu vor pune bețe în roate coaliției și nu vor contesta tăierea pensiilor speciale, de aceea se așteaptă la o procedură ultra-rapidă în Parlament.

Un al doilea subiect care va fi discutat la nivelul coaliției și pe care s-ar putea ajunge la consens este schimbarea Avocatului Poporului. În forurile interne deja s-a trecut la o selecție a potențialilor candidați, iar actualul Avocat al Poporului va fi demis.

Dispute între premierul Florin Cîțu și liderii partidelor de coaliție pe tema eliminării anumitor sporuri din sectorul public. Surse guvernamentale susțin că premierul insistă atât pentru reducerea indemnizației de hrană pentru bugetari, cât și pentru tăierea mai multor sporuri pe care le consideră nejustificate, însă nu de aceeași părere sunt și cei 3 lideri ai coaliției care susțin că este nevoie de o analiză amănunțită și amână eliminarea sporurilor pentru când va fi modificată Legea salarizării.

Premierul României, Florin Cîțu, a declarat, luni, înainte de ședința PNL, că își dorește să rămână doar sporurile legate de performanță, menționând că în ultimii doi ani, cheltuielile cu salariile s-au dublat, dar el nu crede că performanța s-a dublat.

„Eu am spus că în continuare cred că este nevoie de o reanalizare a Legii salarizării în România. Sporurile, astăzi, din acel 109 miliarde de lei, reprezintă aproape 26 de miliarde, deci e vorba de 25%. Din anvelopa salarială plătim acest spor anual. Problema este că aș vrea ca aceste sporuri și salarizarea să fie legate de preformanțe. Am spus de fiecare dată, în ultimii doi ani de zile am văzut că cheltuielile cu salariile s-au dublat, au crescut de la 56 de miliarde la 109 miliarde, iar nu cred că performanța în sectorul public s-a dublat. Aș vrea, de-acum încolo, să avem o legătură directă, clară, transparentă, pentru cetățeni, pentru românii care plătesc taxe, care muncesc de dimineață până seara să plătească taxe, să fie legătură directă cu performanța acelui sector public veniturile celor din sectorul public. Și acest lucru îl vom face anul acesta”, a afirmat oficialul.

De cealaltă parte, ministrul Muncii Raluca Turcan a explicat recent faptul că sporurile vor fi analizate și nu vor fi tăiate în totalitate, având în vedere că există angajați în sistemul bugetar care își merită sporurile.

„Dorim ca subiectul salarizării să fie tratat astfel încât să fie just, motivant și eficient, iar insituțiile să fie cât mai aproape de cetățeni. Noi ne-am propus ca acest subiect al sporurilor să fie o temă tratată împreună cu Legea salarizării. Sectorul bugetar nu este format în totalitatea de puturoși, nu dorim să se înțeleagă că toți cei din sectorul bugetar primesc sporuri fără să muncească. Sunt sporuri date pentru condiții de muncă dificile, acelea trebuie să fie privite serios și să fie păstrate, dar și sporuri care nu sunt justificate. (…) Ca și angajat primești un spor care îți asigură deplasarea, da îți mărește salariul și îți completează venitul și este un spor justificat. Nu putem veni acum să spunem tăiem toate sporurile. (…) Analizăm spor cu spor, să încercăm să eliminăm din inechitățile unei legi care trebuia să fie unitară și numai unitară nu este”, a declarat ministrul Muncii.

Bugetul pentru anul 2021 ar urma să fie adoptat miercuri în ședința de guvern, iar apoi trimis Parlamentului. PNL, USR-PLUS și UDMR au majoritate pentru a adopta toate modificările pe care și le doresc, însă rămâne de văzut dacă acestea vor fi pe placul celor 3 formațiuni politice.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *