Accesul în sediul RAEDPP Constanța, doar pe baza certificatului verde

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța informează că începând de luni, 25 octombrie 2021, accesul în sediul Regiei din bd. Tomis nr. 101 se va efectua în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 12 din Anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.1090/2021, modificată prin Hotărârea de Guvern nr. 1130/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României. Astfel, vor avea acces persoanele care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS- CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, precum și persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Îndemnăm chiriașii și colaboratorii Regiei ca în efectuarea plăților să folosească metoda de virament bancar, pentru a evita deplasarea la casierie și utilizarea numerarului. Pentru efectuarea corectă a plății, este necesar să specificați detaliile (ex: plata chirie luna 09). Plățile pot fi făcute în următorul cont: IBAN: RO04BTRL01401202696755XX; BANCA TRANSILVANIA CONSTANTA, Beneficiar: Exploatarea Domeniului Public si Privat RA; CUI: RO 2746784”, au precizat reprezentanții Regiei.

În incinta sediului RAEDPP Constanța se vor respecta, în continuare, măsurile de protecție și siguranță: distanțarea, purtarea măștii, dezinfectarea spațiilor etc.

CITEȘTE ȘI:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!