A prins curaj și Mihăilă (Sănătate): „Ministerul NU mai are bani, iar Cîțu ȘTIE! NU avem resurse pentru ambulanțe și medicamente, pentru că premierul este IRESPONSABIL”

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a preferat tăcerea, până la izbucnirea crizei politice, dar ulterior și-a dat seama că premierul Florin Cîțu nu este bun. După ce, de la partid a venit ordinul de atac, Ioana Mihăilă a ieșit cu acuzații grave la adresa premierului și susține că Ministerul Sănătății nu mai are bani și așteaptă rectificarea bugetară pentru a putea debloca situația.

„Sunt aici să explic ceea ce domnul Cîțu tocmai a spus și astăzi, la fel cum a spus și ieri, că nu înțelege cum oamenii din centrele de vaccinare sunt neplătiți de 2-3 luni. Domnul prim ministru ne spune acum că nu înțelege cum s-a întâmplat acest lucru, deși știa încă din aprilie că banii alocați Ministerului Sănătății nu sunt suficienți. În 28 aprilie, printr-o adresă înregistrată la Cabinetul premierului i-am prezentat situația bugetului Ministerului Sîănătății. Prin această adresă, i-am spus că nu sunt suficienți banii pentru salarii, pentru programe de sănătate, pentru acțiuni prioritare, cele care finanțează Terapiile Intensive din spitale, printre altele, pentru plata personalului din centrele de vaccinare”, a declarat, într-o conferință de presă organizată sâmbătă, ministrul Sănătății.

Ioana Mihăilă susține că l-a informat pe premier despre faptul că pentru anul 2021 numărul personalului plătit de Ministerul Sănătății a crescut prin suplimentarea acestuia în serviciile județene de ambulanță, în DSP-uri și în UPU la aproximativ 75.000 de persoane. Ministrul Sănătății spune că de-a lungul ultimelor luni s-au făcut mai multe transferuri între diferite programe pentru asigurarea unor nevoi urgente, cum ar fi vaccinuri sau tratamente ale unor pacienți.

Am prezentat Ministerului Finanțelor o propunere de Hotărâre de Guvern care a fost returnată neavizată către Ministerul Sănătății pentru alocarea din fondul de rezervă al Guvernului de resurse financiare pentru plata vaccinului tetravalent”, a exemplificat Ioana Mihăilă.

Faptul că astăzi vorbim de personal neplătit, de lipsă de bani pentru programele de sănătate ale pacienților și lipsă de resurse pentru ambulanțe și medicamente se datorează doar iresponsabilității premierului Cîțu”, a mai spus ministrul Sănătății.

Mihăilă scoate de la naftalină documente despre Cîțu: A REFUZAT să dea bani la Sănătate

Ministerul Finanţelor a respins, în perioada în care Florin Cîţu asigura interimatul, o solicitare a Ministerului Sănătăţii de alocare a sumei de 10 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru vaccinarea copiilor împotriva bolilor transmisibile, relevă documente adresate Ministerului Sănătăţii de Ministerul Finanţelor. La începutul lunii august, Ministerul Finanţelor a restituit Ministerului Sănătăţii, neavizat, un proiect de hotărâre prin se cerea suplimentarea bugetului MS cu suma de 10 milioane de lei din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru continuarea programului de vaccinare a copiilor.

Unul dintre argumentele Finanţelor era că Fondul de Rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori principali de credite „pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute”, iar ministrul nu prezentase date din care să rezulte urgenţa.

De asemenea, considerăm nejustificat textul „cu suma de 10.000 de mii de lei” cuprins în titlul proiectului”, mai arată ministerul condus de Cîţu ca interimar.

Cîțu: A venit cu demisia? Încearcă să-și arate incompetența

Premierul Florin Cîțu a reacționat sâmbătă la acuzațiile aduse de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, care a spus că acesta știa de situația financiară a ministerului și de faptul că cei din centrele de vaccinare sunt neplătiți. „A venit cu demisia domniei-sale?”, a fost reacția premierului.

Nu știu de ce lumea încearcă să își arate incompetența pe ultima sută de metri. La rectificarea bugetară se vede că sunt 480 de milioane necheltuiți, care sunt redestribuiți. Acești bani erau acolo la Ministerul Sănătății, iar dacă cineva avea curiozitatea să citească legea bugetului, aprobată la începutul anului, vedea că putea să redistribuie bani pentru orice cheltuială care ține de vaccinare în timpul acesta. Deci erau 480 de milioane. Eu n-o să pot să fiu ministrul fiecărui portofoliu, există ministru care trebuie să fie responsabil pentru execuția bugetară. Interesant cum de fiecare dată după ce se pregătesc să plece de la minister apar și problemele, nu înainte”, a spus premierul, sâmbătă, la Oradea.

PE ACELAȘI SUBIECT:

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

One thought on “A prins curaj și Mihăilă (Sănătate): „Ministerul NU mai are bani, iar Cîțu ȘTIE! NU avem resurse pentru ambulanțe și medicamente, pentru că premierul este IRESPONSABIL”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *