Spread the love

Cea de-a noua ediție a campaniei Curățăm Constanța Noastră a atras, în doar câteva zile, sute de oameni, anunță, vineri, Primăria Constanța, care punctează faptul că cei mai harnici și mai implicați au fost copiii.

CITEȘTE ȘI:

Până acum au participat la curățenia de toamnă: Grădinița cu Program Prelungit „Zubeyde Hanim”, Școala Gimnazială, Nr.29 „Mihai Viteazul”, Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța de turtă dulce”, Liceul economic „Virgil Madgearu”, Școala Gimnazială nr.24 „Ion Jalea”, Grădinița cu Program Prelungit „Mugurel”.

Și asociațiile de proprietari din municipiu se luptă să aibă cea mai frumoasă grădină. Până acum, au igienizat zonele în care locuiesc peste 20 de asociații de proprietari: Bl.Z1, U5, U2, 598, 540, 69, L9, BL M, U,T1, T2, 465, FZ 23, FZ 20-21, DG A1+A2, 245, 397, 83,63, BL. V6, 449, 46, 72, 567, FZ 21, X1A, X1B, LB.6, BL.1D, Speranța, 84, 48, 275.

Campania inițiată de Primăria Municipiului Constanța se adresează tuturor constănțenilor: elevi, studenți, firme private, pensionari, sportivi sau organizații neguvernamentale.

„Oricine dorește să se implice în acțiunile de igienizare este încurajat să se înscrie pe site-ul www.curatamconstantanoastra.ro  și să aleagă una dintre zonele de acțiune din calendarul propus. Orice contribuţie este binevenită şi apreciată. Toți voluntarii care se vor alătura campaniei vor primi echipamentele necesare pentru buna desfășurare a activității. În paralel cu aceste acțiuni, se desfășoară campania „Constanța colectează selectiv“ prin care Primăria Municipiului Constanța invită constănțenii să conștientizeze obligațiile pe care le avem cu toții pentru păstrarea unui mediu curat și sănătos. Schimbarea începe cu noi! Trebuie să facem și să păstrăm curățenia dacă vrem să avem un oraș curat”, au mai precizat reprezentanții municipalității.

CITEȘTE ȘI:

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *