A început cea de a VI-a ediție a Festivalului „Art & Craft Constanța Revival”

Astăzi, de la ora 10:00, va începe cea de a VI-a ediție a Festivalului „Art & Craft Constanța Revival”, evenimentul urmând a se desfășura până la 29 august, în Piața Ovidiu (pe aleea din partea dreaptă a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie) din Constanța. Deja cunoscutul Târg de Artă și Antichități „Constanța Revival”, devine anul acesta un veritabil eveniment socio-cultural, cu o importantă componentă caritabilă. În cadrul acestei noi ediții, organizatorii ArtAntik Gallery și MoonDust oferă vizitatorilor posibilitatea de a participa la ateliere gratuite de creație și cursuri introductive gratuite în domeniul colecționismului și în cel al educației ecologice, destinate atât copiilor, cât și adulților. Astfel, în fiecare zi din perioada 6 – 29 august, două standuri vor găzdui următoarele activități: 

Ateliere de pictură pe linguri de lemn și pictură pe sticlă cu Lili Sumănaru;  atelier de ceramică și modelaj pentru copii cu Radu Fulga (Palatul Copiilor); atelier de cusături dobrogene, atelier de croit camașa dobrogeană și atelier „Povestea Iei” cu Asociația „Cusături Dobrogene”;  ateliere de mărgelit și cadouri pentru mama cu Irina Iordănescu; Treasure Hunt pentru copii, în zona peninsulară și Tur „Constanța Veche” pentru adulți și copiii cu Diana Slav; „Natura în oraș – Aricii”, „Natura în oraș – Liliecii”, „Natura în oraș -Pițigoii”, susținute de Societatea de explorări oceanografice și protecție a mediului marin „Oceanic Club”, care își propun să familiarizeze copii și tinerii în primul rând cu prezența și importanța speciilor de animale sălbatice în oraș; atelier de pielărie antică și prezentare echipamente militare de epocă romană și dacică susținute de Asociația Culturală Tomis; ateliere de confecționat flori gigant din hârtie și pictură pe textile cu Dorina Ivanciuc; atelier de împletit codițe decorative în păr și atelier de confecționat Dreamcatcher cu Peltea Sonia-Theodora; atelier educativ „Istoria, simbolistica și datarea bijuteriilor de epocă” și atelier „La ce se folosea?” constând în prezentarea unor obiecte inedite și ustensile de pe vremea străbunicilor și Curiozități și inovație de epocă – prezentare Andrei Neagu (ArtAntik Gallery); „Povești la ceas de seară” – povești vechi românești, audiție la pick-up.

constanta revival2

De asemenea, în cadrul acestui festival vor fi organizate și trei expoziții succesive, ce vor fi găzduite începând cu data de 11 august, în Sala „Ovidiu” de la parterul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța: Expoziția „Constanța acum 100 de ani”, constând în obiecte vechi, repere ale istoriei Constanței, cărți poștale vechi interbelice, din colecțiile private ale colecționarilor constănțeni, Andrei Neagu și Iulian Ginghină; Expoziția de fotografii „România văzută prin ochii unui american” a fotografului și regizorului Dave Haas și  Expoziția de artă contemporană, pictură și sculptură a unor artiști constănțeni și artiști consacrați din cadrul Uniunii Artiștilor Plastici – filiala Constanța.

La târg vor participa expozanți din domeniul art&craft, alături de colecționari și vânzători de antichități, obiecte de colecție, bijuterii de epocă, bijuterii vintage și bijuterii de autor, cartofilie, numismatică, medalistică, viniluri, antichități țărănești și obiecte rustice, obiecte vechi decorative, porțelanuri de secol XIX-XX, suveniruri, dar și artiști handmade constănțeni. 

constanta revival3

Vineri, 6 august, începând cu ora 17:00, „Dacii și Romanii” din Asociația Culturală Tomis își vor prezenta uniformele și armele. La aceeași oră, „Copilării urbane”, reprezentată de Lili Sumănaru, va îndruma copiii în cadrul unor ateliere gratuite de pictură pe linguri de lemn, seara încheindu-se cu „Povești la ceas de seară”, audiție de povești radiofonice redate la pick-up.

Voluntarii Asociației „Dăruiește Aripi” vor fi prezenți la festival cu un stand în care vor oferi limonadă în schimbul unei donații recomandate de 10 lei. Sumele astfel colectate vor fi folosite pentru continuarea proiectului care le asigură copiilor bolnavi de cancer din Dobrogea, tratamente la domiciliu.

Evenimentul a beneficiat de sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, care a oferit cu titlu gratuit posibilitatea amplasării celor două corturi pentru atelierele destinate copiilor și adulților. De asemenea, evenimentul a primit sprijinul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, care a oferit posibilitatea organizării expozițiilor de artă în Sala „Ovidiu” a instituției de cultură. Pentru buna desfășurare a manifestării culturale, organizatorii au primit ajutorul mai multor sponsori generoși.

Festivalul va fi deschis zilnic între orele 10.00 – 22.00.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *