A fost RETRASĂ solicitarea decontării pentru deplasarea pe litoral a PSD-iștilor

Decizia liderului de grup al social-democraţilor de a retrage de pe ordinea de zi a Biroului permanent punctul prin care se solicita decontarea cheltuielilor pentru mai mulţi consilieri PSD la un team building de partid este una foarte bună, pentru că nu e legal ca Senatul să facă astfel de deconturi, a declarat marţi preşedintele Senatului, Anca Dragu.

La sfârşitul lunii august, senatorii PSD vor avea un team building undeva, în judeţul Constanţa, şi au cerut ca Senatul să acopere cheltuielile pentru 12 consilieri de la PSD. Desigur, nu are logică, nu e legal ca Senatul să acopere cheltuieli pentru consilieri la un team building de partid. Probabil că votul nu ar fi fost unul favorabil şi liderul de grup, la începutul şedinţei, a cerut retragerea acestui punct de pe agendă, foarte bine a făcut”, a precizat Dragu, după şedinţa Biroului permanent.

Dragu a fost chestionată pe această temă, în contextul în care senatorul PSD Robert Cazanciuc a dezminţit faptul că în solicitarea respectivă, care a şi fost retrasă de pe ordinea de zi a Biroului permanent, s-ar fi solicitat acoperirea cheltuielilor cu cazarea şi masa, în judeţul Constanţa, pentru 44 de senatori plus consilieri PSD, la sfârşitul lunii august.

„A fost retrasă de pe ordinea de zi (n.r. – a Biroului permanent) această solicitare. La fiecare final de vacanţă parlamentară are loc o întrunire a partidului, toate partidele fac acest lucru, pentru a stabili priorităţile legislative. Întâlnirea parlamentarilor social-democraţi la finalul lunii august e o tradiţie. Nu s-au cerut bani, vă arăt mesajul de convocare, în care fiecare parlamentar plăteşte cazarea. Nu s-a pus problema ca parlamentarii să plătească cazarea din fondurile Senatului. Eu nu cred că era vorba de decontare pentru senatori pentru că, repet, vă arăt mesajul de convocare, fiecare parlamentar îşi plăteşte cazarea. Aşa a fost de fiecare dată. Cred că a fost vorba de o neînţelegere. Mai degrabă era vorba de un staff care mergea împreună în această formulă şi nu de senatori, care de fiecare dată şi-au plătit cazarea, masa la aceste convocări. Am fost la multe convocări, niciodată nu a decontat Senatul acest lucru, nici acum nu s-a pus problema”, a precizat Cazanciuc, după şedinţa Biroului permanent.

DISTRIBUIE ARTICOLUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *