A fost inaugurat Centrul de Tineret Jean Constantin. Țuțuianu: „Vom avea un catalog întreg de evenimente!”

Oficialitățile locale și nu numai s-au înghesuit, vineri, pentru inaugurarea Centrului Multifuncțional pentru Tineret „Jean Constantin” din municipiul Constanța. La tăierea panglicii de către președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, au participat mai mulți primari din județ, precum Mariana Gâju, de la Cumpăna, George Scupra de la Ovidiu sau primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, dar și senatorul Nicolae Moga, vicepreședintele CJC Daniel Learciu, prefectul Ioan Albu și mai mulți consilieri locali și județeni din toate formațiunile politice.

„Acest proiect a fost pornit acum câțiva ani de zile, datorită unor probleme tehnice – proiectare și execuție, proiectul a fost blocat o perioadă de timp. Am reușit în ultimul an să realizăm toate obiectivele pentru acest proiect, astfel încât micile inadvertențe să le putem depăși pentru ca acum să fim la inaugurare. Partea CJC a fost de aproximativ de două milioane de lei, restul de nouă milioane lei au fost fonduri europene. Există un program de activități, se adresează în special tinerilor, avem un program de activități pe două săptămâni, apoi vom avea un program pentru trei luni, după care ne vom așeza la masă cu ONG-urile. Le mulțumesc organizațiilor de tineret că s-au implicat și că se vor alătura acestei mese rotunde alături de CJC și Primăria Constanței să stabilim un program de activități. Centrul acoperă și partea tânără și partea mai vârstnică. Vor fi spectacole, scene de teatru, proiecții de filme, un catalog întreg de evenimente. La următoarea ședință de CJC îl vom preda Centrului „Theodor Burada”, abilitat să se preocupe. (…) Am reușit să reabilităm un obiectiv reprezentativ pentru județ și pentru oraș, care are o vechime de 40 de ani. Puțini știu că cinematograful Republica este al doilea din țară, după cinema Patria. Jean Constantin a fost, este și va rămâne un personaj marcant al vieții culturale românești și dorim să îi aducem un omagiu marelui actor care nu a ezitat niciodată să promoveze Constanța. Doar aici, la Constanța, putem spune că este casa lui. Îmi doresc ca acest Centru să devină un pol de interes pentru tineri. (…) Pregătim un portofoliu variat de evenimente și noi, CJC, suntem deschiși la propunerile tinerilor din județul Constanța. Cu siguranță, vom găsi cele mai bune metode pentru a satisface în cel mai eficient mod aceste solicitări”, a spus Marius Horia Țuțuianu.

Centrul multifuncțional educativ pentru tineret se adresează celor peste 152.000 de tneri din Constanța și familiilor acestora. Prin implementarea proiectului s-a realizat reabilitarea și dotarea clădirii cu hol expozițional, două garderobe, cameră centrală termică, vestiar, grup sanitar pentru artiști și altul pentru persoanele cu handicap, foaier, bar, sală de cinema, scenă, sală de întâlniri, arhivă film și altele.

Istoria fostului cinematograf Republica este fascinantă. A fost inaugurat în 1962, cu o capacitate de 1.000 de locuri, devenind una din emblemele culturale ale orașului. A folosit cel mai performant sistem de proiecție și audio din 1997, generând cele mai mari încasări din toată rețeaua națională de cinematografie, difuzând de nenumărate ori premiere naționale. În prezent, sala are o capacitate de 700 de locuri, toate dotările fiind moderne, iar echipamentele de ultimă generație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*