A 51-a sesiune de cercetări științifice, PONTICA 2018 – organizată sub semnul Centenarului și a 140 de ani de unirea Dobrogei cu România. Țuțuianu: „Suntem obligați să ne respectăm strămoșii, iar moștenirea primită de la aceștia trebuie pusă în valoare“

Ne apropiem cu pași repezi de aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Pentru noi, dobrogenii, sărbătorirea Centenarului nu singurul eveniment major. În urmă cu 140 de ani, Dobrogea revene la patria-mamă, România. Sub semnul Centenarului și a 140 de ani de unirea Dobrogei cu România, autoritățile din Constanța organizează o serie de evenimente, menite să marcheze așa cum se cuvine acest dublu eveniment. Astfel, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează în aceste zile lucrările Sesiunii Științifice Internaționale PONTICA, ediția 51: ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE ÎN SPAȚIUL VEST PONTIC. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea “Ovidius” Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Deschiderea oficială a sesiunii a avut loc miercuri, 3 octombrie, în Aula „Adrian V. Rădulescu” (Sala Pictată) a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Evenimentul prilejuit de deschiderea oficială a sesiunii a mai programat și lansarea ediției digitalizate a revistei „Analele Dobrogei”, serie veche 1920-1938. Varianta electronică a revistei va fi accesibilă pe site-urile https/ /www.minac.ro. De asemenea, tot miercuri a fost prezentat filmul „Centenarul Marii Uniri” și a avut loc vernisajele expozițiilor „Centenarul Marii Uniri” și „Două zile cât un veac…28 iunie 1940 și 22 iunie 1941”. În 5 octombrie este programată excursia de documentare la Muzeul de Arheologie și obiectivele arheologice din Silistra, Bulgaria, precum și participarea la ceremonia de numire a școlii din comuna Dorobanțu, județul Călărași – Școala Gimnazială „Prof.univ.dr. Adrian V. Rădulescu”. Organizatorii spun că la această ediție va exista și o secțiune specială numită 140 DE ANI DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE ÎN DOBROGEA, realizată în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității “Ovidius” Constanța. Programul sesiunii cuprinde în același timp și Masa Rotundă „Cercetări privind creștinismul timpuriu în spațiul românesc și sud-est european: abordări și perspective”.

„Ediția din acest an stă sub semnul aniversării Centenarului Marii Uniri, dar și a împlinirii a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă. Consider că suntem obligați să ne respectăm strămoșii, iar moștenirea primită de la aceștia trebuie pusă în valoare. Tocmai de aceea, pentru mine, reabilitarea obiectivelor istorice a fost esențială. Mă bucur că am reușit să atragem peste 12 milioane de euro pentru restaurarea unor vestigii unice. Îmi doresc ca lucrările să înceapă cât mai repede, iar obiectivele modernizate să fie puncte de atracție pentru mii de vizitatori în județul Constanța“, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius-Horia Țuțuianu.

„Marea Unire de la Marea Neagră“ – un eveniment la care vor lua parte 100 de istorici, academicieni şi cercetători

Tot sub semnul Centenarului, dar și a celor 140 de ani de unirea Dobrogei cu România, în perioada 26 – 28 octombrie va avea loc o de manifestare cultural-ştiinţifice anvergură, la care sunt invitați peste 100 de istorici, academicieni şi cercetători.

„Anul 2018 a stat şi stă încă sub semnul Centenarului Marii Uniri, o sărbătoare a întregii Românii care aduce faţă în faţă istoria de acum 100 de ani şi pe cea a prezentului şi societatea actuală. Simbolistica extrem de frumoasă a Marii Uniri, un cerc perfect rotund, care ne duce cu gândul la dinamica horei, cel mai semnificativ rit românesc care adună în jurul său întreaga comunitate, se regăseşte pe antetele tuturor instituţiilor şi tuturor evenimentelor realizate în acest an. Şi „Marea Unire de la Marea Neagră“ va avea în antet semnul Centenarului, fiind singurul proiect al unei asociaţii (Asociaţia Eurocult) din Constanţa desemnat câştigător de Ministerul Culturii și Identității Naționale în cadrul Sesiunii de selecție pentru manifestări/acțiuni/proiecte culturale dedicate aniversării Centenarului României formulate și asumate de persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial. Mai mult decât atât, întregul eveniment este închinat acestei mari şi importante sărbători din perspectiva a trei dimensiuni: istorică, socială şi artistică. Astfel, proiectul va debuta, la Constanţa, în 26 octombrie 2018, cu una dintre cele mai de anvergură manifestări cultural-ştiinţifice organizate vreodată în România. Dezbaterile, conferințele, mesele rotunde și simpozioanele vor dezvolta noi platforme de cunoaștere a identității naționale, a oamenilor ce au marcat drumul spre Marea Unire, a valorilor materiale și imateriale ale României, a participării reprezentaților etniilor dobrogene la Primul Război Mondial, a ceea ce înseamnă cu adevărat patrimoniul sub toate formele lui, în special cel bazat pe valorile naţionale autentice sociale, artistice şi istorice în ţara noastră, în general, şi la Constanţa, în particular. Invitaţi sunt peste 100 de istorici, academicieni şi cercetători, care vor susţine mai multe conferinţe, sub semnul Centenarului. Manifestarea va dura până în 28 octombrie 2018, programul derulându-se pe întregul parcurs al fiecărei zile. Gazda evenimentului „Marea Unire de la Marea Neagră,“ totodată şi partener în proiect, este Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa“, a declarat directorul Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, dr. Sorin Colesniuc.

Pe de altă parte, 14 noiembrie 2018 reprezintă o zi cu o deosebită semnificaţie pentru constănţeni: celebrarea a 140 de ani de Unirea Dobrogei cu România. Cu această ocazie, în prezenţa mai multor personalităţi istorice şi din sfera administraţiei, importante la nivel naţional, va fi lansat un volum de lux care va cuprinde toate comunicările ştiinţifice din cadrul evenimentului din octombrie, intitulat „MAREA UNIRE DE LA MAREA NEAGRĂ“. Volumul omagial este dedicat CENTENARULUI MARII UNIRI A ROMÂNILOR și împlinirii a 140 de ani de la UNIREA DOBROGEI CU ROMÂNIA“, fiind coordonat de directorul MINAC, arheolog şi cercetător, dr. Sorin Colesniuc.

„Acest volum-mărturie a celebrării la un alt nivel a două dintre cele mai importante evenimente ale neamului, se va tipări în 3.000 de exemplare, în condiții grafice deosebite, ce vor fi puse, cu titlu gratuit, la dispoziţia Academiei Române, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Primăriei Municipiului Constanţa, Consiliului Judeţean Constanţa şi tuturor universităţilor şi bibliotecilor judeţene şi municipale din România. Astfel, manifestarea de la Constanţa va ajunge în centrele culturale reale ale fiecărui judeţ, în mediile universitare şi în sfera administrativă, ca o frumoasă pledoarie culturală pentru aceste atât de importante evenimente ale prezentului“, a punctat Colesniuc.

CITEȘTE ȘI:

Simpozion internațional de excepție la Muzeul de Istorie Constanța: Un secol de cercetare arheologică și descoperiri la Marea Neagră!

Puntea dintre cele două evenimente este realizată printr-o premieră culturală pentru Constanţa: o expoziţie de ii şi obiecte artizanale, care se va deschide în data de 26 octombrie şi se va închide în data de 14 noiembrie, găzduită tot de celebra instituţie culturală de la malul mării. Expoziţia se va numi „IA – Zbor Centenar“ şi va include expunerea artistică a peste 50 de ii cu valoare patrimonială, a unei colecții de fotografii de la sfârșitul veacului al XIX-lea – început de secol XX, precum și albume de fotografie, cusături și alte piese țărănești din perioadă.

„Pentru a prezenta mai spectaculos şi pentru a face informaţia mai accesibilă în ce priveşte importanța Dobrogei în Primul Război Mondial, am realizat un documentar inspirat din viața etniilor dobrogene în acea perioadă, precum și participarea și implicarea lor în luptele pline de eroism de pe aceste pământuri. Produs de regizorul constănțean Toma Enache, acest film va fi lansat în ziua de 14 noiembrie. Ulterior, documentarul va fi pus la dispoziția Ministerului Culturii și Identității Naționale, televiziunilor locale și naționale, și a Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada“, pentru a fi difuzat în cadrul altor evenimentele organizate cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri“, a subliniat Sorin Colesniuc.

Așadar, directorul MINAC îi invită pe constănțeni, în intervalul 26 – 28 octombrie 2018 şi pe 14 noiembrie 2018, pentru a celebra Marea Unire de la Marea Neagră şi 140 de ani de la alipirea Dobrogei la România, pentru a înţelege împreună care sunt mecanismele care ne leagă, care ne fac să funcţionăm ca naţie şi care fac, atât de frumos, legătura cu istoria noastră zbuciumată, trecută şi prezentă.

„Acesta este şi mesajul pe care dorim să-l transmitem cu ocazia celebrării Centenarului: să luăm aminte la avertismentul marelui istoric Nicolae Iorga, care spune că „un popor care nu-şi cunoaşte istoria, este ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii“. Aşadar, haideţi să ne cunoaştem părinţii, adică marile figuri ale istoriei datorită cărora suntem astăzi aici, să îi respectăm şi să învăţăm din poveştile lor de viaţă, căci ăsta este marele secret al rezistenţei unei naţiuni peste timp“, a concluzionat directorul MINAC.

CITEȘTE ȘI:

În sfârșit, arheologie subacvatică la Marea Neagră? Consiliul Județean „pompează” un milion de EURO, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța abia așteaptă să se apuce de treabă

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*