PSD se duce la Nicușor Dan cu Grindeanu ca propunere de premier. Simion nu merge la consultări: „Uzurpatorul de la Cotroceni nu merită prezența mea”

nicusor dan george simion

Președintele Nicușor Dan începe luni, la Palatul Cotroceni, o nouă rundă de consultări cu partidele și grupurile parlamentare pentru desemnarea unui premier. Discuțiile au loc după respingerea în Parlament a candidaturii lui Siegfried Mureșan și urmăresc identificarea unei formule de guvernare care să poată obține votul de învestire. Printre scenariile aflate în discuție se numără un Executiv politic minoritar sau desemnarea unui prim-ministru independent, într-un context marcat de cinci luni de criză politică.

Noua rundă este convocată după ce Parlamentul a respins candidatura lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. Acesta a fost al treilea nume desemnat de șeful statului în intervalul de cinci luni de la declanșarea crizei guvernamentale. Înaintea lui Mureșan, Eugen Tomac a renunțat la mandat înainte de votul din Parlament, după ce nu a reușit să adune sprijinul necesar, iar Adrian Veștea a fost respins la votul de învestire. România este condusă în continuare de un Executiv interimar, instalat după demiterea Cabinetului Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură, la începutul lunii mai. Constituția prevede că președintele desemnează candidatul la funcția de premier după consultarea forțelor parlamentare. Persoana nominalizată are apoi zece zile pentru a cere Parlamentului votul de încredere asupra programului de guvernare și a componenței Cabinetului. Pentru învestire este necesară majoritatea parlamentarilor.

PSD va merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu propunerea Sorin Grindeanu premier al unui cabinet social-democrat. Nicușor Dan a convocat o nouă rundă de consultări pentru instalarea unui guvern cu mandat deplin. Claudiu Manda, secretarul general al PSD, a transmis că delegația partidului va veni la Cotroceni declarându-și disponibilitatea de a prelua guvernarea. Social-democrații îl propun pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru, într-un executiv format exclusiv de PSD sau într-o coaliție în care partidul să aibă rolul central.

„Este momentul ca România să primească șansa de care are nevoie. Și este momentul ca vocea celor aproape 90% dintre români care spun că țara merge într-o direcție greșită să fie auzită”, a transmis Claudiu Manda pe Facebook. El a prezentat economia și investițiile drept principalele direcții ale programului de guvernare propus de PSD. Printre măsurile și obiectivele propuse sunt stimularea economiei, deblocarea proiectelor de investiții, noi oportunități de angajare și menținerea puterii de cumpărare a populației. „România are nevoie acum de un Guvern cu puteri depline și de un buget care să ofere predictibilitate economiei și siguranță oamenilor. Iar soluția noastră este clară: un guvern PSD sau un guvern construit în jurul PSD, condus de Sorin Grindeanu”, a declarat secretarul general al PSD. Potrivit secretarului general al PSD, perioada prelungită de instabilitate politică a produs efecte resimțite de cetățeni. În acest context, Claudiu Manda consideră necesare instalarea rapidă a unui cabinet care să poată exercita integral atribuțiile guvernamentale și adoptarea unui cadru bugetar predictibil. „În ultimele luni, românii au plătit pe nedrept costul unui blocaj politic prelungit. Am spus-o atunci și o spunem și acum: o țară nu poate fi ținută pe loc pentru calcule politice și ambiții personale”, a transmis Manda. În opinia sa, ieșirea din criză trebuie să se facă prin dialog, iar negocierile ar trebui să țină cont de nemulțumirea exprimată de populație față de direcția în care se îndreaptă țara.„Dialogul este singura cale pentru a ieși din blocaj. Iar discuția trebuie să plece de la mesajul transmis de oameni: este nevoie de o schimbare de direcție”, a adăugat el.

Liderul AUR, George Simion, a anunțat luni, într-un mesaj video publicat pe TikTok, că nu va participa personal la consultările de la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului.El a precizat că formațiunea va fi reprezentată de o delegație, care va transmite solicitarea organizării de alegeri anticipate cât mai rapid.Simion și-a început mesajul anunțând că se întoarce spre București după o deplasare într-o capitală europeană. „Bună dimineața! Am bifat cu succes încă o capitală europeană. Toată lumea trebuie să știe ce se întâmplă în România. Acum merg spre București, dar nu voi participa la consultările cu uzurpatorul de la Cotroceni”, a declarat George Simion. „Nu merită prezența mea. Am însărcinat o delegație care să meargă acolo, să transmită un mesaj clar. De alegeri anticipate. Cât mai repede. Și să oprească uzurpatorul de la Cotroceni spectacolul cătușelor. Să oprească arestările”, a afirmat Simion.

Consultările de la Palatul Cotroceni încep la ora 14:00 și se desfășoară succesiv, cu reprezentanții partidelor, ai grupurilor parlamentare și ai parlamentarilor neafiliați.

  • 14:00 – PSD
  • 14:30 – AUR
  • 15:00 – PNL
  • 15:30 – USR
  • 16:00 – UDMR
  • 16:30 – Grupul minorităților naționale
  • 17:00 – S.O.S. România
  • 17:30 – Partidul Oamenilor Tineri
  • 18:00 – Grupul Uniți pentru România
  • 18:30 – Grupul PACE – Întâi România
  • 19:00 – Parlamentarii neafiliați
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu