Legea ANI, adoptată definitiv în Parlament: Fritz rămâne fără mandatul de primar. Bolojan: „Un vot greu, pentru că este imoral și incorect”

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, Legea ANI – parte din jalonul PNRR privind integritatea – iar prevederea referitoare la încetarea mandatelor în cazul incompatibilității sau conflictului de interese îl lăsă pe liderul USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, fără mandat în termen de 30 de zile de la intrarea legii în vigoare. Legea integrității/ ANI, care include „amendamentul Fritz”, a trecut miercuri de pelnul Senatului cu 106 voturi „pentru” și 19 voturi „contra”. Legea merge acum la promulgare la președintele Nicușor Dan.
Inițiativa legislativă duce la încetarea mandatului lui Dominic Fritz în 30 de zile de la intrarea în vigoare, nu mai conține obligativitatea ca partenerii de viață ai politicienilor să-și declare averile și prevede că ANI va publica un rezumat al averilor demnitarilor sub forma unei fișe de interese financiare. Amendamentul aflat în dezbatere face parte din proiectul de lege privind integritatea, cunoscut drept legea ANI. Potrivit relatărilor din spațiul public, o variantă a acestui amendament ar permite sancționarea retroactivă a persoanelor aflate în conflict de interese sau incompatibilitate, inclusiv înainte de intrarea în vigoare a noii legi — situație în care se află Dominic Fritz, ca urmare a unui dosar de incompatibilitate aflat pe rolul Agenției Naționale de Integritate. Dacă amendamentul va fi adoptat, primarul Timișoarei ar putea rămâne fără mandatul de edil în termen de 30 de zile de la promulgarea legii.
Președintele PNL, Ilie Bolojan, care a absentat la votul pe Legea ANI din Senat, susține că votul dat de liberali a fost ”unul greu”, interesul de a îndeplini jalonul din PNRR este superior oricăror altor discuții. Bolojan le promite celor de la USR că liberalii vor susține în Parlament demersurile pentru ca în viitor Legea ANI să fie modificată.
”Votul în privința legii ANI a fost unul greu pentru PNL, pentru că o prevedere care schimbă regulile în timpul jocului este profund imorală și incorectă, indiferent prin ce artificii juridice ar fi explicată. Dar, pentru premierul României și pentru PNL, partidul cu o răspundere majoră în guvernare, miza unei decizii se raportează în primul rând la România, iar principiul suprem este apărarea interesului țării.Iar în acest moment, interesul țării de a îndeplini jaloanele până la sfârșitul acestei luni, inclusiv legea ANI și cea a salarizării, este superior oricărei alte discuții. Pe de-o parte, vorbim despre fondurile europene pe care România nu trebuie să le piardă, iar, pe de altă parte, vorbim despre credibilitatea României că își respectă angajamentele asumate.Lipsa acestor fonduri europene ar avea implicații asupra bugetului țării, investițiile fiind finanțate într-o proporție importantă din acești bani. În plus, ar crește major riscul ca România să fie depunctată sever la capitolul rating de țară, cu consecințe grave asupra nivelului de trai al tuturor românilor. Această lege, însă, nu poate rămâne așa, iar PNL va susține, prin toate acțiunile necesare, corectarea ei. Vom fi alături de USR în acest demers moral, nu pentru un om, ci pentru a reinstaura reguli corecte”, arată Ilie Bolojan.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


