Nicușor Dan l-a primit pe președintele Israelului, Isaac Herzog: „Pozițiile noastre sunt, evident, comune în ceea ce privește războiul din Ucraina și agresiunea rusă” – VIDEO

Screenshot 20260629 124906 Chrome

Președintele Nicușor Dan l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni pe președintele Statului Israel, Isaac Herzog, care se află într-o vizită de stat în România alături de Prima Doamnă, Michal Herzog. Șeful statului român este însoțit de partenera sa, Mirabela Grădinaru, la ceremonia oficială de pe Platoul Marinescu. Cei doi oficiali au avut convorbiri tete-a-tete, convorbiri oficiale și un dejun oficial:

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj privind dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două țări, combaterea antisemitismului și a discursului urii, dar și situația de securitate din Ucraina și Orientul Mijlociu. Șeful statului a vorbit despre necesitatea păcii și a avertizat asupra pericolului radicalizării societății. Președintele României a subliniat că relația dintre cele două state este una solidă, construită de-a lungul anilor prin cooperare în domenii strategice. Oameni care au contribuit la construcția și apoi la dezvoltarea statului Israel au făcut posibilă o colaborare consistentă în domenii economice, de securitate și industrie de apărare, agricultură și tehnologia informațiilor, a declarat Nicușor Dan. Șeful statului a arătat că există încă un potențial important de dezvoltare a relațiilor economice bilaterale. Există un mare potențial de dezvoltare al acestor relații economice, în ambele sensuri, investiții israeliene în România și investiții românești în Israel, și vom colabora în continuare pentru dezvoltarea acestor schimburi economice, a afirmat președintele:

Vizita președintelui Isaac Herzog la București are loc în contextul comemorării a optzeci și cinci de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria evreilor din România. Nicușor Dan a adus un omagiu victimelor și a spus că societatea are obligația de a păstra vie memoria acelor evenimente. Vreau să aduc un omagiu memoriei victimelor din acele zile. Cred că este responsabilitatea noastră a tuturor să militez pentru ca aceste tipuri de evenimente să nu se mai întâmple în lume și, evident, în România, a declarat șeful statului. Președintele României a lansat și un avertisment privind tensiunile din societate și proliferarea discursurilor radicale. Vedem o creștere a discursului care instigă la ură și trebuie să acționez cu fermitate și, în același timp, cu tact împotriva acestor tipuri de manifestări, a spus Nicușor Dan. Potrivit președintelui, obiectivul trebuie să fie o dezescaladare, o deradicalizare și o comuniune între oameni care au opinii, religii și credințe diferite. Este sarcina noastră a tuturor, a subliniat acesta.

În cadrul discuțiilor de la Palatul Cotroceni, cei doi lideri au abordat și temele de securitate regională. Pozițiile noastre sunt, evident, comune în ceea ce privește războiul din Ucraina și agresiunea rusă, a declarat Nicușor Dan. Președintele României a mulțumit statului Israel pentru solidaritatea manifestată față de România în contextul incidentelor de securitate generate de conflictul din Ucraina, inclusiv cele legate de drone.Un alt subiect important al discuțiilor dintre cei doi șefi de stat a fost situația din Orientul Mijlociu. Am reiterat poziția noastră cu privire la necesitatea eforturilor diplomatice pentru a readuce pacea și stabilitatea în întreaga regiune, a spus președintele României. Niculaor Dan și-a exprimat speranța că înțelegerea dintre Statele Unite și Iran poate reprezenta un pas către detensionarea situației. Speranța noastră este că înțelegerea dintre Statele Unite și Iran va deschide calea către o pace regională care să fie de durată, a afirmat șeful statului. Președintele a precizat că România va continua să sprijine toate eforturile internaționale care urmăresc stabilizarea Orientului Mijlociu și protejarea populației civile.

Vizita președintelui Isaac Herzog se înscrie în dinamica foarte bună a relațiilor bilaterale și reflectă angajamentul comun pentru consolidarea cooperării dintre cele două state, ambițe reconfirmată prin frecvența crescută a contactelor la nivel înalt din ultimii ani. Momentul evidențiază soliditatea relației dintre România și Israel, fundamentată pe cooperare politică și economică extinsă și pe legături interumane profunde, a precizat Administrația Prezidențială. Pe agenda discuțiilor celor doi șefi de stat se vor regăsi modalitățile de dezvoltare și aprofundare a relațiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun, cu accent pe dezvoltarea parteneriatului economic și a cooperării în materie de securitate și apărare. Vor fi abordate, de asemenea, teme ale cooperării sectoriale, inclusiv educația despre Holocaust și măsurile de combatere a antisemitismului în România, precum și dezvoltarea schimburilor culturale și a contactelor interumane.

O atenție deosebită va fi acordată evoluțiilor recente din vecinătatea României și din regiunea Mării Negre, precum și din Orientul Mijlociu, cu accent pe impactul acestora asupra securității din cele două regiuni și a economiei globale. Tot luni după-amiază, Isaac Herzog a fost primit de președintele Senatului, Mircea Abrudean, și de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu. La ora 17:00, președintele Statului Israel se va adresa Parlamentului, reunit în ședință solemnă, la care au fost invitați șefii misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene, Ucrainei și Republicii Moldova cu reședința la București, precum și ai Ambasadei Statului Israel.

Duminică, șeful statului israelian a ajuns în România împreună cu Prima Doamnă pentru a participa la cea de-a doisprezecea ediție a Maršului Vieții de la Iași, eveniment organizat pentru comemorarea victimelor Pogromului din iunie 1941. La finalul declarației, Nicușor Dan i-a mulțumit omologului său israelian pentru vizită și pentru dialogul avut la Palatul Cotroceni, pe care l-a catalogat drept foarte bun.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu