Liberalii constănțeni s-au dat cu rușii: Petrecere tradițională, suspectată de finanțare de la Moscova

Cât timp au fost la guvernare, tovarășii liberali nu se mai suportau de importanță. Din înălțimea piedestalului de blugi-banane, ne scuipau semințe în cap și ne explicau cât suntem noi de proști și că ei se pricep la fonduri europene, stat de drept, deficit bugetar, chestii complicate pe care proștii nu le știu. Nu aveau timp ei pentru toți fraierii în drum… Odată ce Ilie Bolojan i-a trimis la sub pragul electoral de 5%, dintr-o dată liberalii și-au adus aminte de Ziua Iei și ne anunță că vor să aducă un omagiu identității dobrogene.
Știm că, pe tot parcursul guvernării PNL, orice avea legătură cu cuvântul identitate era automat asociat cu Moscova, cu rușii, cu dictatura care ne invadează. Iată că liberalii constănțeni, mai exact trupa de femei liberale, organizează o serie de evenimente dedicate vestimentației tradiționale românești. Nici nu mai știi cum să folosești astăzi acest cuvânt tradițional. Până acum riscai ani de executare potrivit Codului Penal. Acum, tot din perspectivă liberală, este o celebrare. Cine naiba să îi mai înțeleagă?
Ia românească este înscrisă în patrimoniul cultural imaterial UNESCO. În ultimii… mulți ani de guvernare PNL, nu s-a regăsit acest lucru în nicio comunicare publică a liberalilor. Dintr-o dată avem un mozaic etnic unic și tradiții proprii, într-o celebrare tradițională regională. Acum, mergând pe firul logic al narativului liberal, Dobrogea include și lipoveni, care sunt ruși autentici. Astfel, nu greșim cu nimic dacă sugerăm ca la petrecerea femeilor liberale să descindă mascații, să le pună pe burtă pe doamnele împopoțonate, pentru că există suspiciuni rezonabile (le putem numi chiar probe), de finanțare de la Moscova! Ca să vadă și liberalii cum e…
Desigur, acest text este un pamflet, însă evenimentul are loc. Noi nu ne coborâm la nivelul liberal, în special cel constănțean-împărătesc, și îi invităm totuși pe constănțeni să meargă la evenimentele pe care femeile liberale le organizează, începând cu data de 20 iunie, la Centrul Cultural Jean Constantin Constanța.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


