Semnal de alarmă de la mediul de afaceri: Dacă criza politică se prelungește, asta ne va costa 100 de miliarde de lei în următorii 5 ani

Confederația Patronală Concordia, care reunește peste 4.200 de firme cu aproape jumătate de milion de angajați și o contribuție de 30% din PIB, a tras un semnal de alarmă asupra consecințelor unei crize politice prelungite. Avertismentul mediului de afaceri indică faptul că o perioadă extinsă fără un guvern funcțional poate costa România peste 100 de miliarde de lei în cinci ani.
Cifra nu este retorică, ci rezultatul calculului combinat al pierderii ratingului de țară investment grade și al blocării fondurilor europene. Ambele scenarii se pot întâmpla dacă România rămâne fără un guvern funcțional prea mult timp. Paul Aparaschivei, directorul executiv al Concordia, a subliniat urgența situației: România mai are 119 zile până la termenul limită pentru banii din PNRR. Timp foarte scurt, cu un guvern demis și negocieri abia începute.
Piețele nu așteaptă discursuri politice și au reacționat în felul lor. Bursa de la București a înregistrat una dintre cele mai rapide reveniri din ultimele luni, inversând o scădere de aproape 1% într-un avans de 1% în aproximativ două ore după clarificarea rezultatului votului moțiunii de cenzură. Toți indicii principali au închis în verde: BET-TR plus 1,27%, BET-NG plus 1,21%, Romgaz plus 4%, Hidroelectrica plus 1%. Logica piețelor, explicată de brokeri, este simplă: piața a suferit mai mult din cauza așteptării decât din cauza rezultatului, iar investitorii anticipează că partidele pro-occidentale vor ajunge la un consens privind formarea unui nou guvern.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


