Guvernul Bolojan a CĂZUT! Moțiunea de cenzură PSD-AUR, adoptată

Moțiunea depusă de AUR și PSD pentru demiterea guvernului Bolojan a fost adoptată cu peste 233 voturi. În ultimele zile, AUR și PSD, dar și PNL și USR au negociat la sânge fiecare vot, promițând diverse favoruri celor vizați.
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis marți în Parlament, după ce moțiunea de cenzură a fost adoptată cu 281 de voturi „pentru”, doar 4 „împotrivă” și 3 voturi anulate. Este unul dintre cele mai categorice voturi din istoria postdecembristă și îl plasează pe Bolojan în rândul celor opt premieri demiși prin această procedură.
Au fost 288 de voturi: 281 pentru, 4 împotrivă și 3 anulate. Este cea mai clară decizie a Parlamentului în acest vot, pe o moțiune de cenzură. Bilele din urna de vot s-au numărat de două ori, însă votul este unul istoric: 281 pentru moțiune și 4 împotrivă. Guvernul Ilie Bolojan a picat, astfel, la vot.Scorul obținut la vot se apropie de recordul stabilit în 2021, când Guvernul Florin Cîțu a fost demis tot cu 281 de voturi. Diferența este că, atunci, nu s-a înregistrat niciun vot împotrivă.

„Asistăm la un paradox. AUR, care a fost un efect al nemulţumirilor legate de ceea ce se întâmpla în sistemul nostru politic, pe care partidul care l-a întrupat cel mai mult este PSD-ul, asta este realitatea, e aliat acum la moţiune cu PSD-ul. Prin ceea ce face acum AUR, nu face decât să susţină şi să perpetueze sistemul, de fapt şi invers, la rândul lui Partidul Social Democrat legitimează prin această asociere acţiunile AUR.Şi atunci aprinderea luminii are şi un rol parlamentar, măcar PSD şi AUR au semnat pe faţă un document oficial în Parlament şi practic au oficializat această colaborare”, a declarat premierul în plenul comun al Parlamentului.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


