Stroe (PSD): „Vânzarea companiilor strategice – de la Hidroelectrica la Portul Constanța – e un atentat la siguranța națională!”

PSD ridică un nou front de conflict în interiorul Coaliției, după ce senatorul social-democrat Felix Stroe a transmis că partidul se opune demersurilor asumate de premierul Ilie Bolojan și de vicepremierul Oana Gheorghiu privind vânzarea unor pachete de acțiuni din companii de stat profitabile, considerate strategice pentru securitatea României.

Stroe susține că inițierea unei astfel de inițiative „de la cel mai înalt nivel guvernamental” reprezintă „un act de sfidare la adresa românilor”, mai ales în condițiile în care, potrivit PSD, partidul nu a fost consultat și nu a existat nicio discuție în Coaliție pe acest subiect. În mesajul transmis public, senatorul social-democrat afirmă că PSD nu a fost informat și nu a participat la o decizie politică privind scoaterea la vânzare a unor participații din companii strategice. Mai mult, el precizează că reprezentanții PSD din Guvern s-ar fi opus „explicit” inițiativei asumate de premier și de vicepremier. În această cheie, PSD încearcă să transmită că nu doar contestă oportunitatea măsurii, ci și legitimitatea ei politică: o decizie majoră, cu impact pe termen lung, ar fi fost împinsă înainte fără acordul real al Coaliției.

Felix Stroe califică vânzarea celor mai profitabile companii de stat drept „un atentat la siguranța națională”, argumentând că România se află simultan într-o criză energetică și financiară, iar slăbirea controlului public asupra unor active-cheie ar reduce capacitatea statului de a gestiona șocuri externe și presiuni regionale. În logica PSD, problema nu este doar una contabilă (cât încasează statul azi dintr-o vânzare), ci una de arhitectură strategică: cine controlează infrastructura, resursele și nodurile economice critice atunci când piețele devin instabile.

Stroe invocă și o tendință pe care o consideră dominantă în Uniunea Europeană: statele membre ar merge spre naționalizare sau răscumpărarea unor active energetice pentru a-și consolida securitatea energetică și economică. În acest context, PSD prezintă inițiativa Guvernului ca pe o mișcare contrară curentului european și, implicit, contrară interesului național. Un punct central al criticii îl reprezintă justificarea prin PNRR. Stroe afirmă că invocarea PNRR pentru a susține vânzarea unor companii precum Romgaz, Salrom, Romarm, CEC Bank, Portul Constanța sau Compania de Aeroporturi București ar fi „un act de dezinformare publică”, deoarece România nu ar avea o obligație generală de a vinde astfel de active în actualul context. Potrivit senatorului PSD, singura companie menționată în acest cadru ar fi Hidroelectrica, unde România s-ar fi angajat să listeze la bursă un pachet de 15%, nu 20%, cum ar fi propus vicepremierul Oana Gheorghiu.

În plus, Stroe susține că, în actualul context regional – războiul din Ucraina și tensiunile din Orientul Mijlociu – Guvernul ar fi trebuit să renegocieze jalonul 122, nu să împingă înainte o vânzare care ar atinge chiar „cea mai profitabilă companie din sistemul energetic național”. Mesajul PSD este clar: dacă există presiuni sau condiționalități, răspunsul politic responsabil ar fi renegocierea, nu transformarea unei obligații punctuale într-un pretext pentru o privatizare extinsă.

În final, PSD încearcă să se poziționeze ca partid „responsabil” în raport cu reforma companiilor de stat: susține restructurarea acolo unde există pierderi și ineficiență, dar respinge categoric vânzarea, mai ales atunci când vorbim despre companii profitabile și strategice. În subtext, însă, disputa este una de putere și control: cine decide direcția economică a statului, cine își asumă costurile politice și cine va răspunde dacă România își reduce influența asupra unor active precum Portul Constanța – un nod logistic și economic care, în vremuri de criză, devine mai mult decât o linie într-un bilanț. Dacă Guvernul Bolojan insistă pe „marea vânzare”, PSD transmite că nu va accepta să fie tras la răspundere pentru o decizie pe care spune că nu a discutat-o și nu a aprobat-o. Iar această ruptură, în plină presiune economică și geopolitică, arată că „reorganizarea” companiilor de stat riscă să devină un detonator politic, nu o reformă coerentă.