Scrisoarea lui Georgescu, pentru toți membrii PSD Constanța: „Se creează impresia că pentru unii nu mai există ziua de mâine. Am ales să promovăm oameni care pot construi, nu care doar vorbesc”

Președintele interimar al PSD Constanța, Daniel Gheorghe Georgescu, transmite un mesaj ferm către membrii partidului și către toți cei implicați în competiția internă, într-un moment sensibil pentru organizație, marcat de repoziționări, tensiuni și mize importante pentru viitorul filialei județene.
Într-o scrisoare adresată tuturor membrilor PSD Constanța, Daniel Georgescu spune că, în această perioadă, a ales să vorbească despre „unitate, despre echipă, despre viitor și despre generațiile noi din PSD”, insistând asupra nevoii de a promova oameni capabili să construiască și să consolideze partidul, nu doar să ocupe temporar o poziție de influență. „În această perioadă am ales să fac o campanie și să vorbesc despre unitate, despre echipă, despre viitor și despre generațiile noi din PSD. Despre a promova oameni care pot construi, nu oameni care doar vorbesc. Cred în forța PSD”, afirmă liderul social-democrat.

Mesajul său vine însă și cu o critică directă la adresa modului în care unii dintre candidații implicați în această competiție internă aleg să se poziționeze public. Daniel Gheorghe Georgescu atrage atenția că, dincolo de confruntarea firească de idei și proiecte, în interiorul partidului au început să apară atacuri care depășesc limitele unei competiții normale și afectează imaginea organizației. „Din păcate, vedem tot mai multe atacuri, nu doar la adresa unor colegi, ci chiar la adresa partidului. Și nu din exterior, ci din partea unor candidați din această competiție internă”, subliniază acesta.
Prin această formulare, liderul interimar al PSD Constanța sugerează că problema nu mai este doar una de rivalitate internă, ci una care riscă să afecteze coeziunea partidului exact într-un moment în care organizația are nevoie de stabilitate, disciplină și o direcție comună. În locul unei confruntări de proiecte, mesajul indică apariția unei logici de uzură internă, în care atacul asupra colegilor și asupra partidului pare să devină, pentru unii, instrument de campanie. Daniel Georgescu vorbește chiar despre o atitudine periculoasă, în care unii par să acționeze ca și cum miza imediată ar justifica orice tip de comportament politic.

„Se creează impresia că pentru unii nu mai există ziua de mâine. Ca și cum, dacă nu câștigă, totul trebuie dărâmat în urma lor. Asta nu este politică. Asta nu este responsabilitate”, afirmă el.Mesajul este unul cu dublă semnificație: pe de o parte, este un avertisment adresat celor care transformă competiția internă într-un conflict distructiv; pe de altă parte, este o încercare de a fixa un criteriu de legitimitate politică în interiorul PSD Constanța — acela al responsabilității față de organizație, indiferent de rezultat.
Liderul interimar insistă că fiecare membru are libertatea de a-și susține candidatura și de a-și face propria campanie, însă spune clar că există o limită care nu ar trebui depășită. „Fiecare este liber să își facă propria campanie. Dar există o limită: aceea în care nu îți ataci propriul partid, nu îți ataci proprii colegi”, transmite Daniel Georgescu.
Una dintre cele mai importante părți ale scrisorii este apelul public adresat tuturor candidaților și colegilor din partid, cărora le cere să își asume explicit că vor rămâne alături de PSD și după încheierea alegerilor interne, indiferent dacă vor câștiga sau nu. „Fac un apel ferm către toți candidații și colegii: să își asume public că vor rămâne să muncească pentru PSD și după aceste alegeri, indiferent de rezultat, chiar dacă vor pierde”, afirmă liderul PSD Constanța. În continuarea acestui apel, deputatul Georgescu cere un gest de loialitate și maturitate politică, care să demonstreze că atașamentul față de partid nu depinde exclusiv de accesul la funcții. „Să arate că le pasă de partid și în afara momentelor în care sunt funcții de împărțit”, punctează acesta.
Scrisoarea conține și o delimitare clară față de discursurile care întrețin ideea de fractură internă, de tabere și de condiționare a sprijinului politic în funcție de rezultatul votului. În opinia sa, astfel de poziționări nu afectează doar imaginea unor persoane, ci contrazic însăși ideea de echipă și de construcție politică serioasă. „Cei care vorbesc despre rupturi, despre „tabere”, despre faptul că nu vor susține partidul dacă nu câștigă ei, se descalifică singuri. Nu dintr-o competiție, ci din ideea de echipă”, mai spune Georgescu. În final, liderul interimar al PSD Constanța își reafirmă viziunea asupra direcției pe care ar trebui să o urmeze organizația: un partid unit, responsabil și orientat către soluții pentru oameni, nu către conflicte interne fără ieșire: „Eu cred în alt model: un PSD unit, responsabil, cu soluții pentru oameni, care își respectă membri și își construiește viitorul împreună. După aceste alegeri, va trebui să fim o echipă. Și este bine să ne comportăm încă de acum ca una”, transmite acesta.
Mesajul lui Georgescu vine într-un context în care alegerile interne din PSD Constanța sunt privite nu doar ca o simplă competiție pentru funcții, ci ca un test de maturitate politică pentru organizație. Dincolo de rezultat, miza reală pare să fie capacitatea filialei de a rămâne unită după vot și de a evita transformarea unei confruntări interne într-o ruptură cu efecte pe termen lung.
Continuă alegerile la PSD Constanța: astăzi, organizația Năvodari și-a desemnat conducerea. Florin Chelaru a fost reales președinte. Ðupă ce se termină desemnarea tuturor conducerilor organizațiiilor locale, urmează ultima mare rundă de alegeri, cea pentru Organizația Județeană, din 24 aprilie. Reamintim, Florin Chelaru a declarat deja că susține echipa Daniel Georgescu – Eduard Martin. De altfel, la alegerile de la Năvodari a fost prezent și Georgescu.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


