Declinul natural al zăcămintelor și importurile în creștere, marchează o dependență energetică tot mai mare: Producția de țiței a României a scăzut cu 8,9% în ianuarie

Producția internă de țiței a României a continuat să scadă în ianuarie 2026, cu o contracție de 8,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, o cifră care reflectă o tendință structurală îngrijorătoare pentru securitatea energetică a țării. Totodată, importurile de țiței au scăzut cu 13,2%, dar aceasta nu este o veste bună – este expresia unei piețe energetice sub presiune și a unei economii care consumă mai puțin. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în ianuarie 2026 România a produs 199.500 tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 19.500 tep față de ianuarie 2025. Importurile au totalizat 728.900 milioane tep, cu 110.900 tep mai puțin decât în aceeași perioadă a anului anterior.

Conform Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), scăderea producției de țiței este consecința declinului natural al zăcămintelor și a menținerii unităților existente de producție, fără investiții semnificative în explorare și dezvoltare de noi capacități. Estimările CNSP pentru următorii ani sunt pesimiste. Pentru 2026, se preconizează o producție de 2,68 milioane tep, cu o scădere de 2,2% comparativ cu 2025. Pentru 2027, cifra ar urma să coboare la 2,63 milioane tep, cu o contracție de 1,9%. Ritmul mediu anual de scădere până în 2027 este estimat la 2,5%. Cu alte cuvinte, România nu doar că pierde capacitate de producție, ci nu face nimic pentru a o recupera.

Dincolo de scăderea producției, datele CNSP arată că importurile de țiței sunt preconizate în creștere. Pentru 2026, se estimează o importare de 7,52 milioane tep, cu o creștere de 7,4% comparativ cu 2025. Pentru 2027, cifra ar urma să crească cu 7,8%, ajungând la o dependență din ce în ce mai pronunțată. Aceasta înseamnă că România se află într-o curs descendentă: produce mai puțin, importă mai mult, și rămâne tot mai vulnerabilă la fluctuațiile prețurilor mondiale și la perturbările lanțurilor de aprovizionare.

Situația energetică a României nu este izolată. Ea se înscrie într-un context mai larg de vulnerabilitate economică și de dependență strategică. Într-un moment în care prețurile energiei sunt volatile și în care conflictele regionale amenință rutele de aprovizionare, o țară care nu-și poate asigura propriile resurse se află în poziție slabă. Declinul producției interne nu este o problemă care se rezolvă ușor. El necesită investiții majore în explorare, tehnologie și infrastructură – investiții pe care România, cu bugetul tensionat și capacitatea administrativă limitată, nu pare să le facă cu prioritate.

Fiecare procent pierdut din producția internă este un procent care trebuie compensat prin import, cu costuri mai mari și cu o vulnerabilitate crescândă. Iar în contextul în care economia românească se confruntă deja cu presiuni inflaționiste și cu o putere de cumpărare în declin, o dependență energetică mai accentuată nu face decât să agraveze situația. Datele din ianuarie 2026 nu sunt doar statistici. Ele sunt o radiografie a unei țări care pierde treptat capacitatea de a se auto-aproviziona și care nu are o strategie clară pentru a inversa această tendință.