Nicușor Dan: „România este pregătită pentru unirea cu R. Moldova!”

FB IMG 1772984962116

România este pregătită pentru unirea cu Republica Moldova, dacă și când vor dori cetățenii de peste Prut. Declarația a fost făcută de preşedintele Nicușor Dan, pentru televiziunea poloneză TVP World:

„Desigur, avem istorie comună, avem cultură comună, dar Moldova este acum stat independent. În interiorul Moldovei, o treime din populație vrea să se reunească cu România, o treime din populație este cumva prorusă, iar cealaltă parte, mijlocul, vrea să păstreze Moldova așa cum este, ca stat independent”, a spus președintele României, citat de Euronews.

Potrivit lui, în calitatea sa de președinte al României, el trebuie să respecte decizia cetățenilor:

„Dacă nu, după cum știți, în 1918 a avut loc uniunea dintre România și Moldova, iar în 2018 a avut loc o ședință a parlamentului român, iar parlamentul român, prin unanimitate, a spus că atunci când, dacă în timp la un moment dat, Moldova va dori să se alăture României, România va fi pregătită. Deci acesta este răspunsul”, a adăugat Nicușor Dan.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu