Senatorul Stroe: „PSD a împiedicat o nouă catastrofă economică — prețurile la gaze rămân administrate de stat, nu liberalizate”

felix stroe 1

PSD reușește încă odată, „după multe insistențe”, să impună „o măsură justă”, menită să protejeze populația. Prețul gazelor nu va fi liberalizat, ci administrat de stat, urmare a unui mecanism care limitează adaosul comercial. Este o soluție absolut necesară care ține în frâu și inflația, transmite senatorul social-democrat constănțean, Felix Stroe.

„Am îndeplinit un obiectiv strategic, acela de a nu lasă o liberalizare sălbatică a pieței gazului să producă ravagii sociale și economice, așa cum a fost în 2020, în guvernarea Orban”, declară Stroe.

Noul mecanism e cu atât mai necesar în contextul actual, când se manifestă o mare volatilitate pe piață, în urma conflictului militar din zona Orientului Mijlociu.Menirea lui este ca și după 31 martie, când expiră sistemul actual de plafonare, să nu existe un impact negativ major asupra populației. Factura la gaz să rămână neschimbată sau chiar să scadă.” Acest lucru este vital, inclusiv pentru reușita scăderii inflației”, subliniază senatorul PSD.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu