Legislația fiscală, între fermitate și realitate: Negoi (USR), inițiativă pentru „corectarea rigidității TVA” – „Soluția nu e să tăiem orbește!”

Screenshot 20260222 145336 WhatsApp2

Legislația fiscală trebuie să fie fermă, dar și realistă. Statul nu trebuie să își pedepsească antreprenorii pentru situații care țin de realitatea administrativă. Aceasta este poziția exprimată de senatorul Remus Negoi, președintele USR Constanța, care a depus o inițiativă de modificare a Codului fiscal alături de colega sa Cynthia Păun.

15960

Astăzi, dacă un antreprenor depășește plafonul de TVA într-o zi nelucrătoare, legea îi cere conformare imediată, fără excepții și fără a ține cont că este weekend sau că procedurile tehnice nu pot fi îndeplinite pe loc. Aceasta crează o situație absurdă în care antreprenorii sunt sancționați pentru imposibilități practice. Inițiativa propune un termen de maximum 3 zile lucrătoare pentru solicitarea înregistrării în scopuri de TVA. Un termen rezonabil, care păstrează disciplina fiscală, dar elimină sancționarea automată în situații în care conformarea imediată este practic imposibilă.

Mesajul transmis este clar: statul trebuie să fie partenerul antreprenorilor, nu adversarul lor. O legislație care ține cont de realitatea administrativă și de limitele procedurale poate fi tot atât de fermă, dar mai echitabilă. Discuția despre măsuri de protecție socială nu poate fi separată de realitatea bugetară. Nu se poate cere cheltuieli suplimentare în timp ce se refuză reformele care reduc risipa și corectează dezechilibrele acumulate ani la rând. România a ajuns la un deficit periculos nu din întâmplare. Amenințarea cu neadoptarea bugetului nu rezolvă problema. Soluția constă în reforma cheltuielilor publice, eficientizarea aparatului de stat și responsabilitate fiscală. Responsabilitatea fiscală și protecția socială nu se exclud reciproc. Ele trebuie gândite împreună.

Când se vorbește despre norma de hrană sau alte măsuri sensibile, decizia nu poate fi emoțională. Întrebarea legitimă este: de unde luăm banii? Bugetul nu este un sac fără fund, dar nici soluția nu este să tăiem orbește, arată Negoi. România are nevoie de echilibru: responsabilitate fiscală, protejarea persoanelor vulnerabile și măsuri de relansare economică. Guvernarea înseamnă decizii bazate pe date, nu pe presiune publică. În coaliție, fiecare propunere se discută cu argumente și cu cifre, conchide senatorul constănțean.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu