Oficial din SUA confirmă că relațiile cu România sunt foarte proaste, din cauza anulării alegerilor. „Colaborarea există, dar nu mai e în prim plan. Nu vom veni la București să cerem parteneriat”

Anularea alegerilor prezidențiale din 2024 continuă să coste România în relația cu Washingtonul, iar semnalele venite din zona americană de analiză strategică indică o răcire vizibilă a apetitului pentru implicare directă la București. Mesajul este simplu și, pentru România, umilitor: în NATO suntem utili ca poziție și ca piesă de securitate regională, dar în relația politică bilaterală apare un scepticism tot mai greu de ignorat, alimentat de întrebări despre integritatea procesului electoral și despre lipsa de inițiativă a leadershipului românesc.

Eli M. Gold, președinte fondator al Gold Institute for International Strategy, afirmă într-un interviu acordat atlasnews.ro că anularea alegerilor a afectat imaginea României la Washington și a generat rezerve în actuala administrație americană. Potrivit acestuia, România este privită în două registre: ca aliat important în context NATO, mai ales pe fondul conflictului cu Rusia, dar și ca partener față de care există „un pic de scepticism pe mai multe fronturi”, suficient cât să determine administrația americană să facă „un pas înapoi” în implicarea directă. În evaluarea lui Gold, Congresul rămâne dispus să colaboreze cu România pe linia securității regionale, însă nu în același mod ca în trecut. Una dintre preocupările majore ale administrației americane ar fi integritatea alegerilor, subiect sensibil în SUA, mai ales în condițiile în care o parte a electoratului american crede că au existat probleme electorale pe plan intern. În acest context, anularea alegerilor din România este descrisă ca un semnal „alarmant”, iar diferențele mari între tururi sunt prezentate drept un motiv suplimentar de îngrijorare, care a contribuit la o atitudine mai rezervată a Washingtonului.

Dincolo de formulările diplomatice, concluzia este dură pentru București: România riscă să fie tratată ca un aliat de „linie secundă”, bun de invocat în comunicate și hărți strategice, dar insuficient de credibil pentru a fi pus în prim-planul deciziilor și al parteneriatelor politice. Iar asta nu se întâmplă din cauza geografiei sau a contextului regional, ci din cauza propriilor decizii și a incapacității de a proiecta predictibilitate, coerență și inițiativă. Gold sugerează că o colaborare România–SUA va exista în continuare, însă „nu în prim plan” și nu în modul în care majoritatea țărilor și-ar dori. Mesajul către România este unul de tip „treziți-vă”: Washingtonul nu vede semne clare că Bucureștiul este dispus să se schimbe și să-și asume un rol mai important. În comparație, Polonia este dată ca exemplu de stat care a luat inițiativa și a reușit să se poziționeze în față, în timp ce România a rămas, din nou, în logica așteptării și a reacției întârziate.

În esență, avertismentul este o palmă politică: dacă România nu știe ce vrea de la SUA și, mai ales, ce poate oferi într-o relație strategică, atunci nu trebuie să se mire că americanii nu vin „să ceară parteneriatul” la București. Iar când un aliat ajunge să fie privit ca indecis, fără inițiativă și cu semne de întrebare pe zona democratică, problema nu mai este de imagine, ci de credibilitate. Iar credibilitatea, odată pierdută, se recâștigă greu, cu costuri mari și cu ani de consecvență – exact moneda pe care politica românească a risipit-o cel mai ușor.