Călin Georgescu: „Îl somez pe Nicușor Dan să trimită raportul anulării alegerilor către SUA și Israel! Dacă această verificare independentă îl confirmă, îmi asum toate consecințele!”

Screenshot 20251230 115255 Chrome scaled

Călin Georgescu a cerut ca raportul lui Nicușor Dan de anulare a alegerilor să fie trimis către SUA și Israel, pentru imparțialitate. Georgescu spune că numai cele două state au imparțialitatea și capacitatea de a verifica informațiile cu care Nicușor Dan tot amenință că demonztrează imixtiunea Rusiei în alegerile prezidențiale din 2024 și sprijinul pentru condidatul Georgescu.

Călin Georgescu a ajuns la sediul Poliției. Ca de fiecare dată, a fost așteptat de mulți susținători din toate colțurile țării și din diaspora:

„Evoluția adevărului este în plină desfășurare; întrebarea este dacă suntem în ea sau devenim pradă. Respect pentru adevăr și pentru libertatea și demnitatea poporului român. Am constatat, alături de toată lumea din țară, că Nicușor Dan se prezintă în cancelariile europene — dintre care unele au fost implicate în anularea votului — cu un raport care pretinde că justifică anularea alegerilor din decembrie 2024 și care conține acuzații fără probe la adresa mea. Astăzi, 30 decembrie 2025, îl somez public ca raportul invocat să fie transmis integral, fără omisiuni, către două state capabile să verifice conținutul în mod independent: către Casa Albă, în atenția Președintelui și a Vicepreședintelui SUA, și către statul Israel, în atenția Premierului. Ambele state pot verifica veridicitatea acestuia. În plus, statul Israel, în contextul acuzațiilor de antisemitism și legionarism care mi-au fost atribuite fals, nu poate fi părtinitor. De asemenea, aceste autorități au expertiză de referință pentru a analiza ingerințele în mediul virtual atribuite Rusiei. Cu atât mai relevant este faptul că acest raport nu a fost trimis, din proprie inițiativă, tocmai către aceste două state. Declar public că, dacă această verificare independentă confirmă raportul, îmi asum toate consecințele. Altfel, alături de poporul român, îmi doresc un an 2026 în care adevărul să fie mai puternic. Adevărul trebuie apărat cu orice preț când se dorește despărțirea oamenilor de Dumnezeu. Poporul se stinge prin cei lași.”

Autoritățile au schimbat din nou data controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu. Liderul suveranist va merge la sediul Poliției Buftea luni, și nu marți.

În loc de marți, Călin Georgescu a fost convocat la sediul de poliție din Buftea pentru ziua de luni, 5 ianuarie.Decizia a fost luată pentru că în ziua de 6 ianuarie este Boboteaza, zi liberă de la stat și prin urmare nu ar fi avut cum să fie primit de oamenii legii pentru a semna condica în cadrul măsurii controlului judiciar, măsură impusă în dosarul trimis în judecată de procurorii de la Parchetul General.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu