Stroe (PSD), dezlănțuit pe Bolojan: „Riscăm blocaj bugetar din cauza incompetenței și tergiversărilor”

stroe

Senatorul Felix Stroe, președintele PSD Constanța, trage un semnal de alarmă dur la adresa premierului Ilie Bolojan, acuzând lipsa de acțiune și amânările fără sfârșit care amenință să arunce România într-o nouă criză – de această dată, una de timp, pe lângă cea bugetară și economică deja evidente.„Am avertizat, în permanență, asupra riscului ca România să intre și-n criză de timp, după criza bugetară nerezolvată și cea economică care deja se profilează! Urgent, Coaliția trebuie să finalizeze măsurile fără de care nu se poate construi bugetul anului viitor,” transmite senatorul social-democrat.

Felix Stroe atrage atenția că proiectele-cheie pentru administrația locală și centrală, inițiativele PSD privind stimularea economică, creșterea salariului minim și pachetul de măsuri fiscale – toate bat pasul pe loc. Mai grav, proiectul fiscal a fost returnat în Parlament pe motiv de neconstituționalitate, din cauza prevederii privind folosirea detectorului de minciuni la ANAF și Vamă.„Este obligatoriu ca TOATE măsurile prevăzute/convenite în Coaliție să fie adoptate de Parlament și promulgate, pentru că altfel nu pot fi luate în calcul la proiecția bugetară pentru anul viitor,” avertizează liderul PSD Constanța.

Social-democrații susțin că au depus deja de săptămâni întregi proiectele necesare pentru stimularea economiei, reducerea cheltuielilor administrative și corectarea greșelilor din pachetele asumate de premier. „Cel mai important lucru este să scadă cheltuielile, nu să fie concediați angajații,” punctează Stroe.În final, senatorul PSD nu menajează deloc tonul, acuzând lipsa de dialog, așa-zisele „văicăreli” menite să justifice blocajul decizional și abordările greșite sau neconstituționale. „Ilie Bolojan este obligat să-și schimbe radical conduita!” transmite Stroe, cerând acțiune rapidă și responsabilitate maximă în Coaliție.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu