Siguranța națională începe cu educație și prevenție. Crușoveanu (PNL): „Pregătirea populației pentru situații de urgență, scutul României în fața crizelor”

Screenshot 20251013 165838 Chrome

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a lansat recent un apel ferm către populaţia României, subliniind importanţa pregătirii fiecărui cetăţean pentru situaţii de urgenţă şi necesitatea introducerii serviciului militar voluntar. Mesajul său nu este unul alarmist, ci o chemare la responsabilitate, luciditate şi prevenţie, într-un context geopolitic tot mai fragil şi impredictibil. Generalul Vlad atrage atenţia că pregătirea unei rezerve de urgenţă nu trebuie privită ca un semn de teamă, ci ca o dovadă de educaţie civică şi consolidare a încrederii între stat şi cetăţeni, între populaţie şi armată.

Serviciul militar voluntar propus nu presupune revenirea la o societate militarizată, ci deschiderea către participarea conştientă şi asumată a cetăţenilor, într-un cadru modern, adaptat realităţilor actuale. Mai mult, această iniţiativă ar putea fi extinsă sub formă voluntară, incluzând instruiri practice pentru situaţii de urgenţă civile – de la incendii şi cutremure, până la gestionarea dezinformării şi a panicii sociale. Deputatul liberal constănţean Marian Cruşoveanu subliniază că, într-o perioadă în care teoriile conspiraţiei şi războiul informaţional încearcă să semene frică şi neîncredere, o populaţie educată, informată şi pregătită reprezintă cel mai puternic scut al unei naţiuni. Astfel de programe de pregătire ar trebui să fie accesibile tuturor cetăţenilor, nu doar pentru a deprinde noţiuni de apărare, ci şi pentru a şti cum să reacţionăm organizat şi eficient în situaţii de urgenţă.

Consolidarea relaţiei dintre stat şi cetăţeni, precum şi creşterea nivelului de educaţie civică şi de rezilienţă socială, devin priorităţi strategice pentru siguranţa naţională a României, conchide Crușoveanu.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu