Stelian Ion și Remus Negoi (USR), inițiativă legislativă în Educație: Burse pentru toți elevii – Inclusiv din școlile particulare și confesionale

Parlamentul României a adoptat recent o propunere legislativă de modificare a art. 108 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, menită să asigure un cadru echitabil pentru acordarea burselor școlare tuturor elevilor, indiferent de forma de organizare a unității de învățământ. Inițiativa este susținută de președintele USR Constanța, senatorul Remus Negoi, și deputatul USR Constanța, Stelian Ion.
Conform noii reglementări, elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat, particular și confesional obligatoriu vor beneficia de burse. Metodologia-cadru de acordare a burselor se va aproba, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFÎP), prin ordin al ministrului educației, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României. Cuantumul minim al burselor va fi stabilit prin hotărâre a Guvernului, la inițiativa Ministerului Educației, la propunerea CNFÎP.De asemenea, se abrogă alineatul (15) din articolul 108, simplificând astfel cadrul legislativ și eliminând eventuale ambiguități privind acordarea burselor.
Prin această modificare, se urmărește asigurarea unui tratament egal pentru toți elevii din sistemul preuniversitar, indiferent dacă frecventează o unitate de stat, particulară sau confesională, recunoscându-se astfel importanța sprijinului financiar pentru toți copiii care urmează cursuri obligatorii cu frecvență de zi.
Senatorul Remus Negoi, președintele USR Constanța, și deputatul USR Constanța, Stelian Ion, susțin această inițiativă legislativă, subliniind că accesul la burse trebuie să fie garantat pentru toți elevii, fără discriminare, iar procedurile de acordare trebuie să fie transparente, unitare și adaptate realităților actuale din educație. Inițiatorii consideră că modificarea propusă va contribui la reducerea inechităților din sistemul de învățământ, la stimularea performanței școlare și la sprijinirea familiilor care investesc în educația copiilor, indiferent de tipul unității de învățământ pe care aceștia o frecventează.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


